Cel puțin opt membri ai echipajului unei nave de transport chineze au murit în urma naufragierii ambarcațiunii lor în largul portului Pohang, pe coasta de est a Coreei de Sud, au anunțat miercuri autoritățile, citate de AFP.
Nava de 8.461 de tone s-a scufundat marți seara, în timp ce furtuna devasta zona. „Opt cadavre au fost recuperate, trei (marinari) sunt dați dispăruți și opt au fost recuperați în viață”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al pazei de coastă sud-coreene.
Potrivit presei chineze, 18 dintre cei 19 membri ai echipajului sunt chinezi, între care căpitanul, care se numără printre persoanele decedate. Cel de-al 19-lea marinar este un vietnamez, potrivit agenției oficiale China Nouă.
Nava, care se numește CHENGLU15, aparține grupului chinez Lishen International Shipping Group Corp., potrivit China Nouă.