Prima noapte pe care am petrecut-o la Pungești. Cine sunt oamenii de la capătul lumii care se opun statului român și gigantului american Chevron

În noapte, Pungeștiul pare să fie locul de la capătul lumii. O „zonă”. Un tărâm pe care istoria se reinventează live: câteva sute de „răzeși” se luptă cu mașinăria americană.

Peste 500 de oameni din satele comunei Pungești-Vaslui protestează, de luni, în zona în care reprezentanții companiei americane Chevron urmează să-și amplaseze tehnica de explorare a zăcământului de gaze de șist.

Sătenii, cu mic cu mare, s-au răsculat împotriva „exploratorilor” americani, susținuți de autoritățile locale – prefect, președinte CJ, primar, viceprimar -, precum și împotriva guvernanților, de la care compania a primit toate avizele necesare pentru a începe lucrul.
Miercuri, potrivit celor declarate de participanții la protest, situația a degenerat. Jandarmeria – solicitată „la fața locului” de prefectul de Vaslui, Radu Renga, pe motiv că „oamenii ar fi blocat DJ Vaslui – Gârceni” – a acționat cu brutalitate, scoțându-i pe protestatari de pe carosabil, împingându-i în gârla aflată la marginea șoselei. În urma busculadei, trei oameni au ajuns la spital, în stare gravă, alte câteva zeci, inclusiv minori cu vârste cuprinse între șase și doisprezece ani, au prezentat urme ale „excesului de zel, absolut nejustificat al Jandarmeriei” – susțin martorii.

Localnicii se opun pătrunderii pe teren a utilajelor necesare construirii platformei de explorare. „Nu putem concepe că am ajuns să nu mai reprezentăm nimic în țara noastră. Să nu ne întrebe și să nu ne explice nimeni nimic. Practic, să nu existăm pentru cei pe care i-am ales”, reclamă sătenii ieșiți în stradă. Ei spun că „explorare înseamnă, evident, și exploatare, situație care va conduce la distrugerea zonei”. „Nu putem fi de acord să trăim aceste consecințe. Apa va fi contaminată, iar solul destructurat. Vom ajunge în situația celor de la Galați. Nimeni nu recunoaște adevărul, dar acolo s-au făcut tot felul de prospecțiuni; s-a adâncit cota de exploatare a vechilor foraje. Ce vor, să ne distrugă pe toți?!” se revoltă vasluienii.

Drumul spre „zonă”

Zdrențe de ceață se despletesc de pe trunchiul copacilor. Lumina farurilor se izbește de zidul lor alb, apoi de găurile negre ale nopții. Mașina forează întunericul, căutând, tot mai adânc zona, „capătul lumii”.

Nimeni nu știe unde este Pungești. „Am auzit, credeți-mă, dar acum nu-mi vine-n cap” îmi spune un benzinar din Bârlad. „Cred că pe aici, pe undeva, dar nu vreau să vă-ncurc, știți?!” adaugă cu o undă nedeslușită de regret.

„Da” ce e la Pungești?!” mă întreabă un altul, și el tot benzinar de noapte, la doi pași de Vaslui. „Răscoală”, îi spun, și face ochii mari. „Hai, domne, ce naiba de răscoală. Aici la noi?” și cade pe gânduri. „Unde am auzit eu de Pungești?”. Îi arăt din ochi ecranul mut al plasmei, prinsă în perete deasupra capului. Se contorsionează din gât și umeri, privește o clipă, și-și pocnește fruntea. „Ați văzut?! Nu v-am spus? Știam eu ceva…” zice cu zâmbet larg. „Ei?!” întreb nerăbdător. Mă privește suprins: „A, unde e?! Asta nu știu ce să vă spun. Cred că pe lângă Bârlad”, și mă concediază.

Ajung în Vaslui și caut un taximetrist. Neam. În schimb, un polițist, în mașina lui, socializează cu un vasluian sprijinit pe capotă. „Știți, cumva, unde se află comuna Pungești?” întreb respectuos și cu speranță. Interlocutorul polițistului mă privește cu aerul unui explorator de gaze de șist și deschide gura în semn că e gata-gata să explodeze. „Cum să nu știm, domnule. Cine să știe, dacă nici noi… Nu?!”, spune polițistul așteptând un răspuns pe care nu-l am.

„Ia fiți atent! O luați aici la stânga, pe urmă, la primul sens, dreapta, la al doilea, nu prima, nici a doua, abia a treia la stânga, la al treilea sens, la stânga, și de aclo, înainte spre Bacău. Da?!”. „Și pe drum, spre Bacău, există un indicator spre Pungești?”, mă încumet să mai întreb. „Către toate direcțiile există indicatoare. Drum bun!”.

În regulă. După aproape 30 de kilometri găsesc indicatorul pe marginea unui drum plin de șleauri și hârtoape, care leagă, îndoielnic, Vasluiul de Bacău. După alți șase, ajung la protest. Mașini, corturi, focuri pe marginea drumului, animație. Oamenii, care n-au prins loc la focuri, se plimbă pe stradă, să se dezmorțească. Ceilalți, stau în fund, ori pe coate, pe pământul ud – privesc fix în lumina focului. Albul flăcărilor taie unghiuri aspre pe chipurile lor întunecate.

Azi noapte, la Pungești. Foto: Marian Sultănoiu

Muzică și protest

La vreo 50 de metri de primul rug, un foc generos. Lemnul ud trosnește în roiuri de scântei, alungate de vânt. În jur, zeci de oameni ascultă, îngânând, un chitarist – Ecou – „O cană cu vin”; apoi „Rugă pentru părinți”. La „…o cană cu vin” se aude câte un chiot frugal; se agită un pet cu vin nou, abia fiert. Se mai desfac cartofi copți, cu coaja neagră, aproape arsă. Fumul le înlăcrimează ochii obosiți. Poate și cântecul.

În răstimpuri, se ridică câte un val de scandări și fluierături. În întuneric stă „inamicul”, iar el trebuie să simtă că nimeni nu cedează.
„Niște nenorociți!”, îmi spune Virgil Iordache, președintele ONG-ului „Asociația Cetățenilor Abuzați din România” (ACAR), filiala Iași. Iordache spune că transmite, împreună cu Bogdan Albu, de la Bârlad, vechi protestatar anti-Chevron, imagini de la fața locului cu ajutorul unui laptop și a unui mobil conectat la internet. TV Pungești.

Îmi povestește toată tărășenia. Cum a chemat prefectul Jandarmeria, la șase dimineața, pentru că oamenii ar fi blocat strada. „Nici vorbă! E drept că oamenii se plimbau, și pe șosea, unii dintre ei, dar când venea vreo mașină, o lăsau să treacă. Despre ce blocaj vorbim? A, că au făcut scut, ca să nu treacă utilajele Chevron, asta e altceva, dar asta s-a întâmplat mai târziu”, spune Iordache.
Apoi îmi arată unde stăteau oamenii – la marginea șoselei, cu spatele la teren și la gârlă. Unde s-a format cordonul de jandarmi. Cum au început să-i împingă, să-i lovească, să-i ridice, violent, pe cei care stăteau pe caldarâm. „Oamenii s-au speriat. Unul dintre ei a făcut un atac de panică, un preinfarct. Îl târau, ca pe un animal, prin mocirlă, să-l scoată din apă. Altul, un atac cerebral. S-au comportat mizerabil. E posibil ca niște oameni, plătiți din taxele noastre, să lovească în felul ăsta? Să se comporte în halul ăsta?”, întreabă Virgil Iordache mai mult pentru sine.

Ni se alătură alți protestatari: unul îmi arată degetul zdrobit – „Mi-am prins mâna, în fiare, la mașina pompierilor, când m-au îmbrâncit. N-am vrut să-i lăsăm. Da” de ce să vină să ne distrugă. Avem copii!” Îmi spune că sunt mulți, din sat, loviți, fie de utilaje, fie de pumnul sau piciorul jandarmilor. „Am fost doi oameni la un jandarm; noi cinci sute, ei trei sute. Păi, ce-am făcut? Am furat, am omorât?! Ce-am făcut? Am văzut un copil de șase ani cu ochiul cât pumnul lu” ăla de l-a lovit. Atâta era de umflat, și vânăt!” povestește, tot mai aprins, omul cu mâna accidentată.

Autoritățile locale au dat bir cu fugiții

„Oamenii așteaptă să vină cineva, să vorbească, să le spună ce și cum. A apărut prefectul, a stat câteva minute, a vorbit cu jandarmii și a plecat. Nici nu i-a băgat în seamă. Primarul, Mircea Vlasă, zice că e în concediu medical, și-a închis telefonul”, îmi povestește Iordache.

„Manevră!” sare unul dintre localnici. „Manevră. Ăsta e pământul lui, aici, unde fac americanii sonda. A știut că vine Chevronu și omul și-a vândut, lui, pământul ăsta care era în rezerva primăriei. Și l-a vândut lui, mă-nțelegi? Iar viceprimarul, unu, Voina Vasile, habar n-are de nimic. Un nimeni. Zice că să vadă cum merg lucrurile. Halal de mama ta, primare, dacă aștepți să vezi ce iese…”.

Dincolo de obida oamenilor, mai răsună câte un acord stins, de chitară. Un amestec straniu de revoltă, melancolie, patimă și neliniște. Cu toții spun că nu vor pleca. Vor sta acolo. „Să vedem care pe care. Ori ei, ori noi. Eu sunt aici de luni. N-am apucat să dorm două ore. Nu mai e de joacă. Primarul își ia pământ; guvernul și CJ-ul dă avize, americanii sunt păziți de jandarmi și noi vorbim singuri, ca proștii” îmi spune unul dintre consilierii locali, și mă invită la ședința de consiliu, „Ca să vedeți și dumneavoastră ce se-ntâmplă!”.

„O să fim aici și mâine și poimâine. În fiecare zi” intervine un altul, care se recomandă „un sătean, care protestează”. Cu toții speră ca sâmbătă, când e anunțat un miting de amploare, să ajungă până la ei, în mijlocul drumului dintre Pungești și Siliștea, mii de români.