11:15
Autoritatea Națională de Meteorologie a emis o informare care anunță ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, în intervalul 17 octombrie, ora 12 – 18 octombrie, ora 10.
Astfel, în intervalul menționat, în Dobrogea, sudul Moldovei, estul Munteniei, Transilvania și Maramureș va ploua și se vor cumula local 15 l/mp și izolat 20 l/mp.
În regiunile sud-estice și în zona de munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 45…50 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali și Munților Banatului se vor depăși la rafală 80…90 km/h și trecător va mai ninge slab.