Prima pagină » Știri » Ștefan Marincea, directorul demis de la Geologie, pentru Gândul: „Demiterea mea n-are bază legală. Ceea ce am declarat este asumat de către consiliul științific”

Ștefan Marincea, directorul demis de la Geologie, pentru Gândul: „Demiterea mea n-are bază legală. Ceea ce am declarat este asumat de către consiliul științific”

Fostul director de la Institutul Geologic al României, Ștefan Marincea, demis miercuri de ministrul Mihnea Costoiu, a declarat pentru gândul că motivul demiterii sale de către ministrul Mihnea Costoiu nu are bază reală pentru că declarațiile la care face referire comunicatul de la minister bnu sunt ale lui.

Fostul director de la Institutul Geologic al României, Ștefan Marincea, demis miercuri de ministrul Mihnea Costoiu, a declarat pentru gândul că motivul demiterii sale de către ministrul Mihnea Costoiu  nu are bază reală pentru că declarațiile la care face referire comunicatul de la minister nu sunt ale lui.

„Comunicatul de la Ministerul Educației este slăbuț. Nu este vorba despre despre slaba comunicare, așa cum se spune în comunicatul de la minister. Ceea ce am declarat este asumat de către consiliul științific, format din 11 membri. Dacă jumătate dintre aceștia votează pentru o poziție, cum a fost punctul de vedere preliminar privind fenomenele de instabilitate semnalate în zona Izvoarele- Slobozia Conachi, eu ca director al institutului sunt îndreptățit să vorbesc. În plus, eu nici nu am fost acolo, la Izvoarele. Sunt semnat pe studiul făcut de colegii mei de către domnul Mărunțiu, directorul științific al institutului, care m-a semnat cu bară. Desigur că-mi asum studiul. Obligația mea este să apară munca și rezultatele științifice ale instituției noastre”, a precizat pentru gândul  Ștefan Marincea.

Acesta a adăugat că declarațiile lui privind legăturile dintre cumtremurele de la Izvoarele și extracțiile petrol se bazează pe un studiu al geologului Dumitru Paraschiv din 1975, care a scris un studiu  privind yăcămintele de hidrocarburi din România, în care se face referire și la zona Galați.

„Este un studiu premiat de Academia Română. Dacă nici studiile noastre nu le recunoaștem, atunci ce să mai spunem. Domnul Costoiu trebuie să se ducă la școală din nou, pentru că geologie și drept nu știe. Domnul Costoiu îmi datorează deferențe academice”, a mai spus Ștefan Marincea pentru gândul.

Miercuri, Ștefan Marincea a declarat, pentru Mediafax, că a fost informat „prin două ordine, cu semnături diferite” că, începând de miercuri, a fost demis din funcția de director general al Institutului Geologic al României (IGR), el menționând că intenționează să facă plângere penală în acest caz. „Nu știu cine m-a demis, am primit două ordine, două decizii cu semnături diferite și am de gând să fac plângere penală împotriva celor care au trimis aceste ordine, pentru că sunt semnături cu bară”, a precizat Ștefan Marincea.

Întrebat cine va ocupa postul de director general al institutului după demiterea sa, Marincea a precizat că este vorba de Marcel Mărunțiu. otrivit site-ului IGR, Marcel Mărunțiu este în prezent director științific al institutului.

În calitate de director general al IGR, Ștefan Marincea a fost audiat, pe 8 octombrie, la Comisia specială pentru proiectul de la Roșia Montană din Parlament, el criticând proiectul de exploatare minieră, spunând că este „de nota cinci” și că ar trebui modificat substanțial și adaptat la practicile europene.

Marincea a fost întrebat de către președintele Comisiei Roșia Montană, Darius Vâlcov, despre faptul că Institutul Geologic Român a dat un aviz favorabil pentru acest proiect atunci când institutul era condus de un alt director general.

„E un fals grosolan, e o situație penală din partea fostului director general. Parchetul s-a autosesizat”, a precizat Marincea.

„Susțin cu argumente științifice că modul de prezentare a analizelor de către companie este viciat. Nu este un organism al statului român care să verifice aceste analize. (…) S-a vorbit de absența faliilor, un predecesor al meu care a semnat că nu există falie. În trei hărți ale companiei sunt burdușite de falii. Am freatic și falii, nu pot să pun deșeuri periculoase”, a mai declarat Marincea la comisie.

Totodată, el a spus că proiectul „nu este în avantajul statului român”, presupunând costuri uriașe după exploatare.

 

Citește și