Franța, condamnată la CEDO pentru dispunerea expulzării unor nomazi în 2004

Franța, condamnată la CEDO pentru dispunerea expulzării unor nomazi în 2004
Publicat: 17/10/2013, 15:39
Actualizat: 17/10/2013, 15:39

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Franța pentru dispunerea expulzării, în 2004, a unei tabere de nomazi, fără să fie, se pare, o măsură necesară, și fără să le propună soluții satisfăcătoare de mutare în alte locuințe, relatează AFP.

Cazul, privind o procedură de expulzare care până la urmă nu a fost pusă în aplicare, la Herblay (Val d’Oise), a fost deschis după ce 26 de nomazi și asociația ATD Quart Monde au depus plângere.

În pofida faptului că procedura de expulzare intentată în 2004 împotriva acestor familii de cetățeni francezi, care au staționat în caravană, nu a fost pusă în aplicare, ele sunt vizate în continuare de punerea acesteia în aplicare, iar autoritățile au acordat „preponderent” atenție planului de folosință a terenului, fără să avanseze „vreo explicație sau argument cu privire la necesitatea expulzării”, a apreciat Curtea.

Planul de folosință clasa terenul pe care s-au instalat caravanele drept „zonă naturală”, deci nu putea să fie vorba despre terenuri comunale care să fi făcut obiectul unor planuri de dezvoltare, subliniază instanța.

În plus, deși patru familii au beneficiat de o mutare în alte locuințe sociale în 2008, nu este și cazul celorlalți, care se află în continuare „într-o situație foarte precară”, subliniază judecătorii.

Unii se află în continuare cu tabăra pe teren, „sub amenințarea punerii în aplicare a deciziilor care au dispus expulzarea lor, sub amenințarea cu sancțiuni”, unde ocupă „locuri în general inadecvate din care (părțile) pot fi gonite în orice moment”, apreciază Curtea.

Judecătorii conchid că a fost încălcat dreptul la respectarea „vieții private și familiale, domiciliului și corespondenței”.

Ei nu se pronunță cu privire la eventuale despăgubiri, apreciind că este posibil un acord pe cale amiabilă. Guvernul francez și reclamanții dispun de un termen de trei luni pentru a contesta, eventual, această decizie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor