Larry Flynt, fondatorul revistei Hustler, a îndemnat autoritățile din statul american Missouri să comute în închisoare pe viață pedeapsa cu moartea impusă bărbatului care l-a lăsat paralizat în urmă cu 35 de ani și care urmează să fie executat pe 20 noiembrie, informează AFP.
Într-o scrisoare deschisă publicată joi pe site-ul hollywoodreporter.com, producătorul în vârstă de 71 de ani – „regele” industriei pornografice americane -, țintuit în scaunul cu rotile de 35 de ani, face o pledoarie împotriva pedepsei cu moartea, în timp ce data execuției agresorului său se apropie.
Joseph Paul Franklin, partizan al „supremației rasei albe” și condamnat la moarte pentru o crimă săvârșită în 1997, a mărturisit că a tras asupra lui Larry Flynt în 1978, în fața unui tribunal din Georgia, unde acesta urma să fie audiat într-un proces în care era judecat pentru obscenitate.
„M-a luat în vizor din cauza unei fotografii” în care un bărbat de culoare apărea în ipostaze erotice alături de o femeie albă, a declarat Larry Flynt.
„Franklin a fost condamnat la moarte de Curtea Supremă din Missouri, prin injecție letală, pe 20 noiembrie. Am toate motivele să mă bucur de această decizie, dar nu este cazul. Am stat atâția ani în scaunul cu rotile și am avut destul timp să mă gândesc la această problemă. Din punctul meu de vedere, singurul motiv din spatele condamnării la moarte este răzbunarea, nu justiția. Și sunt convins că un guvern care interzice crima în rândul cetățenilor nu ar trebui nici el să ucidă”, a mai spus Flynt.
Referindu-se la costul pedepsei cu moartea și la pretinsul ei efect de descurajare, producătorul a adăugat că „închisoarea pe viață într-o celulă de un metru pe doi este mult mai dură decât eliberarea printr-o injecție letală”.
Joseph Paul Franklin a fost condamnat la moarte după ce a deschis focul în parcarea unei sinagogi din Missouri, atac ce s-a soldat cu un mort și doi răniți. În plus, a fost găsit vinovat pentru uciderea a două persoane de culoare în Utah, a unui cuplu mixt în Wisconsin și pentru un atentat împotriva unei sinagogi din Tennessee.
Dacă pedeapsa cu moartea a lui Joseph Paul Franklin nu va fi comutată în închisoare pe viață, execuția din 20 noiembrie va prima din 2011. Autoritățile din statul Missouri tocmai au suspendat o execuție anul acesta, din cauza unei controverse legate de anestezicul pe care voiau să îl utilizeze.
Larry Flynt, fondatorul și editorul-șef al revistei Hustler, și-a înființat propria companie în anul 1976 și a început să producă filme pentru adulți în 1998.
Un înfocat susținător al libertăților civile și al dreptului la libera exprimare, Larry Flynt a rămas paralizat și se deplasează într-un scaun cu rotile, după ce a fost împușcat în 1978. Flynt a fost interpretat pe marele ecran de actorul Woody Harrelson, ce a fost nominalizat la Oscar pentru rolul din filmul „Scandalul Larry Flynt”, lansat în 1996.