O persoană a murit, iar alte cinci, între care o mireasă, au fost rănite, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui accident produs în județul Cluj, după ce mașina în care se aflau a lovit un cal lăsat nesupravegheat.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, Gina Pop, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că polițiștii cercetează cauzele exacte în care a avut loc accidentul.
„Din primele informații rezultă că o mașină în care se aflau șase persoane, șoferul și cinci pasageri, a fost implicată într-un accident care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DJ 161D, pe direcția de mers dinspre localitatea Nireș spre Dej, după ce a lovit un cal lăsat nesupravegheat pe carosabil. În urma impactului, cinci persoane au fost rănite, trei grav și două mai ușor, iar una, o femeie de 49 de ani, a decedat. Se pare că printre persoanele rănite grav se află o mireasă și una din nașele de cununie, iar persoana decedată este cealaltă nașă”, a spus Pop.
Persoanele rănite au fost transportate la UPU Cluj-Napoca.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cine este proprietarul calului lăsat nesupravegheat.
Potrivit polițiștilor din Dej prezenți la locul accidentului, mai multe persoane care participau la o nuntă în localitatea Nireș ar fi furat mireasa, conform tradiției, și s-ar fi urcat cu aceasta într-o mașină.