Avionul care s-a prăbușit sâmbătă în Belgia, provocând moartea pilotului și a celor zece parașutiști sportivi aflați la bord, era un aparat vechi de 44 de ani, care s-a mai prăbușit o dată în 2000, a anunțat duminică presa belgiană, citată de AFP.
Avionul care, potrivit martorilor oculari, a pierdut o aripă înainte de a se prăbuși pe un câmp în apropiere de Namur (sud), un Pilatus PC-6 Turbo Porter de construcție elvețiană, fusese dat în folosință în noiembrie 1969, potrivit cotidianului La Libre Belgique.
Avionul a fost până în 1984 proprietatea companiei elvețiene Ciba-Pilatus și era specializat în activități agricole. El a fost utilizat apoi, din 1985 până în 1989 pentru operațiunile Crucii Roșii, în special în Angola.
În 1989, el a devenit proprietatea unui centru de parașutism din Flandra (nordul Belgiei), Paracentrum Oud-Turnhout.
Dar, la 12 martie 2000, avionul s-a prăbușit brutal pe micul aerodrom Moorsele, nu departe de orașul francez Lille. Aparatul a căzut în timp ce zbura la circa 30 de metri de sol, provocând rănirea pilotul și a celor șase pasageri, potrivit La Libre Belgique.
„Aparatul, numit atunci OO-FWJ, a fost reconstruit și redenumit HB-FFP în 2002. În 2003, Pilatus Flugzugwerke vinde avionul reparat companiei Namur Air Promotion”, care îl folosește fără probleme până la accidentul de sâmbătă, explică publicația.
În 44 de ani de existență, avionul a totalizat peste 11.000 de ore de zbor, adaugă cotidianul. Acest tip de avion nu dispune de cutie neagră, anchetatorii urmând să analizeze rămășițele, să interogheze martorii oculari și să analizeze registrele de mentenanță pentru a încerca să determine cauzele accidentului.
Accidentul s-a produs în cursul după-amiezii, în timp ce vremea era bună. Avionul avea la bord, în afară de pilot, zece parașutiști amatori, majoritatea experimentați. Potrivit primarului din Namur, Maxime Prévot, singura femeie din avion își făcea botezul „cu ocazia aniversării”.
Regele Philippe și premierul Elio Di Rupo au mers sâmbătă seara la locul accidentului. Nici una dintre persoanele aflate la bord nu a supraviețuit.