Prima pagină » Știri » Ministrul Mihnea Costoiu: Populația va fi avertizată în timp real privind producerea unui seism, printr-o aplicație disponibilă pe telefon și computer, dar și la TV și radio

Ministrul Mihnea Costoiu: Populația va fi avertizată în timp real privind producerea unui seism, printr-o aplicație disponibilă pe telefon și computer, dar și la TV și radio

Ministrul Mihnea Costoiu: Populația va fi avertizată în timp real privind producerea unui seism, printr-o aplicație disponibilă pe telefon și computer, dar și la TV și radio
Ministrul delegat Mihnea Costoiu a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că populația va fi avertizată în timp real, simultan cu autoritățile, cu privire la producerea unui cutremur, printr-o aplicație ce ar urma să fie disponibilă pe telefonul mobil și pe computer, prin internet.

Ministrul delegat Mihnea Costoiu a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că populația va fi avertizată în timp real, simultan cu autoritățile, cu privire la producerea unui cutremur, printr-o aplicație ce ar urma să fie disponibilă pe telefonul mobil și pe computer, prin internet.

Potrivit lui Costoiu, în prezent, o echipă de specialiști în software lucrează pentru realizarea aplicației care va fi oferită populației de către Guvern și, totodată, se poartă negocieri cu diferite companii, cum ar fi cele de telefonie, în vederea implementării acesteia.

„Ne dorim ca, pentru populație, aplicația să fie gratuită, iar mesajele de avertizare să fie transmise, simultan, și la TV și la radio”, a mai spus ministrul delegat pentru învățământ superior, cercetare și dezvoltare tehnologică.

Practic, aplicația va oferi populației informații privind iminența producerii unui cutremur care sunt destinate, în prezent, doar autorităților, prin Centrul de alarmare de la Institutul Național pentru Fizica Pământului de la Măgurele.

Potrivit specialiștilor, din momentul primirii unei astfel de alerte, beneficiarul are la dispoziție un interval de câteva zeci de secunde pentru a reacționa.

Mesajele ce vor ajunge inclusiv la populație vor anunța seisme de magnitudine importantă, respectiv de minimum 5-6 grade pe scara Richter.

În acest context, Costoiu a subliniat importanța educării populației în privința modului de reacție la cutremur. „Degeaba avem aplicația dacă nu știm cum să folosim informațiile. Toată lumea trebuie să știe, de pildă, că nu e bine să fugi pe scări în cazul unui seism”, a explicat ministrul.

La începutul lunii octombrie, Mihnea Costoiu a vizitat Japan Meteorological Agency, instituție specializată în studierea fenomenelor meteorologice din Japonia, cu predilecție a celor seismice și vulcanice, și implementarea de soluții tehnice privind avertizarea populației cu privire la posibilitatea producerii unor cataclisme.

Costoiu a apreciat programele de educație a populației derulate de Japonia, precum și sistemele de alertare prezentate de experții niponi, exprimându-și dorința ca acestea să fie adoptate ca exemple de bună practică în țară noastră, propunerea de colaborare fiind agreată.

La 6 octombrie, în Vrancea, zona cea mai activă din punct de vedere seismic din România, s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani.

Citește și