Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaților, la dezbaterea moțiunii simple privind insolvența, că discuțiile nu se referă la libertatea presei, ci la falimentul unor societăți comerciale.
„Aș vrea să rămânem cu două lucruri pe care aș vrea să le punctez: nu vorbim de libertatea presei astăzi, ci vorbim de societăți comerciale care nu își respectă obligațiile către stat, către furnizori, către angajați. Discutăm de falimentul unor societăți comerciale, și nu de libertatea presei”, le-a spus deputaților Cazanciuc.
El a spus că Ministerul Justiției va fi reprezentat la dezbaterea din Parlament pe tema noului Cod al insolvenței.
„Ministerul Justiției va fi în Parlament la dezbaterea parlamentară pe acest nou Cod al insolvenței și cu siguranță vom sprijini orice inițiativă de natură să aducă claritate textului supus dezbaterii, de natură să contribuie la intenția Guvernului, aceea de a avea un mediu economic sănătos, în care să își găsească locul doar cei care vor să respecte legea și să își respecte partenerii de afaceri”, a adăugat Cazanciuc.
În cursul dezbaterilor din plenul Camerei Deputaților, reprezentanți ai puterii au susținut că moțiunea PPDD și a PDL este „inodoră, incoloră, insipidă”, în timp ce deputații PPDD și ai PDL, inițiatori ai moțiunii simple, au spus că ordonața privind insolvența este „un atac grav la liberatatea de exprimare”.
Moțiunea simplă intitulată „Opriți instituționalizarea inchiziției audiovizualului și maniputarea democrației”, semnată de 31 de deputați PDL și 24 ai PPDD, solicită Guvernului retragerea Ordonanței privind codul de insolvență, „încetarea imediată a atacurilor Guvernului Ponta asupra presei independente și a mediului de afaceri” și o dezbatere pe tema codului insolvenței.
Deputații se vor pronunța marți prin vot asupra acestei moțiuni simple.