SUA dezmint orice tensiuni cu Arabia Saudită, după informațiile apărute în presă

SUA dezmint orice tensiuni cu Arabia Saudită, după informațiile apărute în presă
Publicat: 23/10/2013, 08:57
Actualizat: 31/07/2014, 14:38

Relațiile dintre Statele Unite și Arabia Saudită rămân puternice, a insistat marți un oficial american, negând intenția Riyadului de a-și reduce cooperarea cu Washingtonul în Siria, evocată de presă, relatează AFP.

La întrebarea dacă Arabia Saudită a informat Statele Unite cu privire la o astfel de schimbare politică, acest oficial a asigurat: „Din câte știu, acest mesaj nu a fost transmis Departamentului de Stat de către saudiți”.

Potrivit Wall Street Journal, șeful serviciilor de informații saudite, prințul Bandar ben Sultan al-Saud, le-a declarat diplomaților europeni că Riyadul își va reduce cooperarea cu Statele Unite pentru înarmarea și antrenarea rebelilor sirieni.

Vineri, Arabia Saudită și-a anunțat intenția de a refuza un loc în Consiliul de Securitate al ONU, la o zi de la prima sa alegere în acest for, un act fără precedent al cărui scop este protestul față de „neputința” Consiliului, în special în fața dramei siriene. Luni, ONU încă nu fusese notificat în legătură cu acest refuz.

„Este vorba despre un mesaj în atenția Statelor Unite, nu a ONU”, a declarat prințul Bandar, potrivit WSJ, care asigură că saudiții îi reproșează aliatului lor american că nu a recurs la atacuri împotriva arsenalului chimic al lui Bashar al-Assad.

Regatul cu majoritate sunnită asistă, de asemenea, cu circumspecție la o ușoară ameliorare a relațiilor dintre Statele Unite și Iranul șiit.

„Relația noastră și în special parteneriatul cu saudiții sunt puternice. Acordăm multă importanță inițiativei lor într-un număr mare de domenii”, a insistat marți Marie Harf, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. „Lucrăm împreună pe probleme importante și împărtășim aceleași obiective, fie că se referă la încheierea războiului din Siria, fie la revenirea unui Guvern democratic în Egipt sau împiedicarea Iranului de a obține arma nucleară”.

„Întrebarea cum atingem aceste obiective este tocmai cea pe care o analizăm în acest moment cu saudiții și toți partenerii noștri internaționali”, a adăugat ea.

Purtătoarea de cuvânt a amintit, de asemenea, că secretarul de Stat John Kerry s-a întâlnit cu omologul său saudit timp de două ore la Paris, o întâlnire calificată drept „productivă” de Marie Harf. În timpul acestei întâlniri, John Kerry a cerut Arabiei Saudite să accepte locul în Consiliul de Securitate al ONU.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?