Dogaru și Darie vor fi judecați în procedură simplificată, după ce au recunoscut furtul de tablouri

Dogaru și Darie vor fi judecați în procedură simplificată, după ce au recunoscut furtul de tablouri
Publicat: 24/10/2013, 12:33
Actualizat: 24/10/2013, 12:33

Judecătoria Sectorului 3 a admis, joi, cererile de judecare prin procedură simplificată, pe baza recunoașterii vinovăției, în cazul lui Radu Dogaru și a lui Eugen Darie și a respins solicitările făcute de Alexandru Bitu și Petre Condrat.

Instanța a respins cererile lui Bitu și Condrat pe motiv că declarațiile acestora nu sunt concordante cu probatoriul asigurat de procurori în acest caz. Astfel, instanța nu a putut lua în considerare recunoașterea integrală a vinovăției, așa cum cere articolul 320 indice 1 din Codul de procedură penală, în baza căruia au solicitat să fie judecați.

Alexandru Bitu și Petre Condrat vor fi judecați în continuare în procedură completă, în cadrul căreia vor fi audiați, vor fi ascultați martori, vor putea propune probe în apărare, după care vor fi ascultate pledoariile finale și se va da o soluție.

Următorul termen în acest dosar a fost stabilit de instanță la 19 noiembrie.

Instanța urmează să stabilească un nou termen în dosarul desprins din cel privind furtul de tablouri în care Dogaru și Darie vor fi judecați în procedură simplificată, respectiv prin prisma articolului 320 indice 1 din Codul de procedură penală.

Prin procedura simplificată, în contextul recunoașterii de către ei a faptelor și al opțiunii lor de a se soluționa cauza doar prin prisma probelor oferite de acuzare, limitele de pedeapsă vor scădea cu o treime, atât pentru pedeapsa minimă, cât pentru cea maximă.

În noul dosar în care vor fi judecați doar Dogaru și Darie, avocații acestora vor trebui să expună argumente privind încadrarea juridică a faptelor rezultate din mărturiile lor și din restul probelor anchetatorilor și să aducă probe ce ar putea duce la o reducere a pedepsei, urmând totodată să fie lămurită situația părților civile și a celor vătămate din caz.

La termenul de marți, Radu Dogaru, Eugen Darie și Alexandru Bitu au recunoscut, în fața instanței, toate faptele de care sunt acuzați în dosarul furtului de tablouri și au cerut să fie judecați în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Dogaru a arătat că este unul dintre autorii furtului tablourilor, că a vrut să negocieze cu autoritățile olandeze, dar a fost refuzat și că cinci dintre tablouri sunt la un prieten al său, ucraineanul Vladimir Vladimirenko.

Cătălin Dancu, avocatul lui Radu Dogaru, a declarat, tot marți, că face demersuri pentru a da în judecată Muzeul Kunsthal și Primăria Rotterdam, pe baza unui raport al poliției olandeze făcut imediat după furtul celor șapte tablouri, care ar dovedi lipsa de securitate și neglijența autorităților.

În 15 iulie, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat și, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor șapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Judecarea dosarului a început în 13 august, la Judecătoria Sectorului 3. La primul termen de judecată, avocații celor acuzați de furtul tablourilor au contestat expertiza realizată de specialiștii de la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), care concluziona că cenușa analizată în dosarul furtului de la muzeul din Rotterdam, ridicată la perchezițiile din 1 martie, de la locuința Olgăi Dogaru, provine din arderea a trei sau patru tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză.

Adrian Procop și Radu Dogaru sunt acuzați că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efracție în Muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat șapte picturi în ulei și acuarele.

De la muzeul din Rotterdam au fost furate atunci tablourile „Tete d´Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” și „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait” de Meyer de Haan și „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Alexandru Mihai Bitu este acuzat că a aderat la grupul infracțional și i-a ajutat pe Dogaru, Darie și Procop în încercarea de a valorifica tablourile furate, precum și că a intermediat comercializarea operelor de artă. Petre Condrat a fost trimis în judecată pentru tăinuire, fiind acuzat că a înlesnit inculpaților Dogaru și Darie valorificarea a două dintre operele de artă, „cunoscând că acestea provin din săvârșirea unei infracțiuni”, au precizat procurorii.

Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, este acuzată că ar fi transportat și ascuns tablourile care au fost furate de la muzeul din Rotterdam.

Procurorii DIICOT au arătat, în rechizitoriul trimis instanței Judecătoriei Sectorului 3, că mama lui Radu Dogaru a declarat, la audieri, că a ars tablourile furate de la un Muzeu Kunsthal din Rotterdam, în soba locuinței sale din comuna Carcaliu, județul Tulcea.

Ulterior aceasta și-a schimbat declarația, arătând că ea nu a ars tablourile, așa cum a susținut anterior în declarație dată în fața procurorilor.

Procurorii au disjuns cercetările în cazul Olgăi Dogaru, pentru infracțiunea de distrugere calificată cu consecințe deosebit de grave, pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal