Ponta și Dragnea îi trimit pe liberali să caute bani dacă nu vor majorarea cotei unice. Ce negociază Guvernul cu FMI

Ponta și Dragnea îi trimit pe liberali să caute bani dacă nu vor majorarea cotei unice. Ce negociază Guvernul cu FMI
Publicat: 25/10/2013, 14:47
Actualizat: 29/07/2014, 20:40

Încasările slabe la buget au încordat nervii liderilor USL, existând deja prima contră între Victor Ponta și Crin Antonescu pe tema majorării taxelor în 2014. Liderii Uniunii testează diferite variante pentru a majora încasările la buget în 2014, după ce au constatat că prognozele pentru acest an nu au fost îndeplinite. La ultima ședință a USL, premierul Victor Ponta a lansat în discuție anumite scenarii privind creșterea unor taxe printre acestea aflându-se creșterea cotei unice la 22% și scăderea TVA la 22%. Crin Antonescu a confirmat informațiile prezentate în exclusivitate de gândul despre discuțiile din interiorul USL, precizând că discuțiile vor continua la ședințe viitoare ale Uniunii. PNL se opune însă categoric creșterii cotei unice. PSD a reacționat prin Ponta și Dragnea care îi acuză pe liberali că se află în campanie electorală.

Premierul i-a avertizat pe liberali, în frunte cu Crin Antonescu, că au mesaj de partid de opoziție, preferând „discursurile de la televizor”, deși știu că sunt probleme cu banii și nu se pot atinge în actualele condiții țintele de mărire a salariilor și pensiilor, precum și de scădere a CAS și cofinanțare. În ton, Liviu Dragnea l-a ironizat pe ministrul Finanțelor, liberalul Daniel Chițoiu, aducându-i aminte că el este responsabil de colectarea veniturilor, iar dacă respinge propunerile PSD ar trebui să găsească soluții pentru a aduce bani la buget.

Discuțiile din USL vin în contextul în care delegația FMI se află în România pentru a conveni cu guvernul coordonatele economice pe baza cărora se va construi bugetul pentru anul viitor. Principala problemă ridicată în discuții este nerealizarea veniturilor, în condițiile în care România a solicitat activarea clauzei pentru investiții, o sumă necesară pentru cofinanțarea necesară accesării fondurilor structurale și de coeziune, sumă care va fi contabilizată în deficit. La aceasta se adaugă intenția guvernului de a crește salariile și pensiile anul viitor. Aplicarea tuturor acestor măsuri trebuie făcută la pachet cu încadrarea în ținta de 3% deficit, greu de realizat însă în condițiile neîncasărilor la buget. „Ai un scenariu de bază care include și salarii, și pensii și peste acest scenariu de bază soliciți clauza de investiții, vrei să cheltuiești mai mult pentru cofinanțare”, au explicat susrse guvernamentale pentru gândul.

Gândul a dezvăluit scenariul propus de Victor Ponta privind unificarea cotei unice și a TVA la o valoare de 22%.

Premierul Victor Ponta a recunoscut că sunt probleme cu încasările la buget și că la Ministerul de Finanțe sunt în lucru mai multe scenarii care urmează să fie prezentate Comisiei Europene, FMI și Băncii Mondiale.

„Am discutat cu președintele ANAF, un liberal în care am încredere, iar anul acesta avem un grad de colectare mai scăzut, am vorbit cu ministrul de finanțe, un alt liberal. Ne gândim ce să facem anul viitor, când ești prim-ministru trebuie să și faci”, a spus astăzi, de la Bruxelles, premierul Ponta.

Premierul a aruncat săgeți spre partenerii de guvernare, inclusiv către Crin Antonescu, pe care îi acuză că au început să critice la tv propunerile făcute la USL.

„La ședința USL mi s-a părut normal să informez pe toți cei care nu sunt în Guvern că o să avem o rectificare negativă și că anul viitor nu putem atinge toate țintele: să și scădem CAS-urile, să și creștem salariile, să și creștem pensiile, să și creștem cofinanțarea. Pur și simplu nu merge, matematica nu ascultă de discursurile de la televizor”, a spus Ponta.

Mai mult, a comentat că liberalii au un discurs de opoziție.

La USL, când discutăm, și cu Crin, nu se opune niciodată la ideea să cheltuim mai mult, toată lumea se opune la ideea să mai punem vreo taxă, ceea ce, din păcate, dacă ești la Guvern, pur și simplu nu se poate, adică banii trebuie să-i iei de undeva ca să-i dai în altă parte. Doar dacă ești în opoziție poți să fii de acord doar cu măririle de salarii și de cheltuieli, să nu fii de acord cu taxe, că nu funcționează”, a spus el.

Crin Antonescu a fost primul care a confirmat dezvăluirile din gândul privind discuția din interiorul USL, precizând că urmează să aibă o nouă rundă de negocieri pe marginea bugetului. Liderul PNL a blocat orice discuție despre majorarea cotei unice, susținând că liberalii, cât timp se vor afla la guvernare, nu vor accepta această idee.

„A fost pur și simplu o discuție preliminară, discuția pe fond va urma săptămâna viitoare, probabil, sau va începe la sfârșitul acestei săptămâni, în perspectiva construcției bugetare. Angajamentul de a păstra la 16% este unul comun, nu doar al PNL. Aflat în SUA, în discuții cu companii americane sau cu oficiali americani primul-ministru a evocat cota unică de 16% pentru a atrage, garanta investiții străine”, a spus Antonescu.

Ministrul de Finanțe, Daniel Chițoiu, a reacționat și el, subliniind că PNL nu acceptă majorarea cotei unice. Refuzul liberalilor a fost contraatacat de social-democrați printr-o presiune pusă pe ministrul de Finanțe pentru găsirea unor soluții în vederea unor încasări mai mari la buget.

Dragnea: „Până astăzi, Chițoiu era ministrul de Finanțe, așteptăm soluții”

Vicepremierul Dragnea aruncă problema încasărilor în curtea Ministerului de Finanțe, spunând că așteaptă soluții din tabăra liberală. Dragnea nu a ocolit să spună că și PSD dorește să vadă care sunt soluțiile propuse de PNL pentru majorarea încasărilor la buget.

„Așteptăm cu foarte mare interes de la Ministerul Finanțelor Publice să vină cu propuneri, cu analize, de ce nivelul de încasări nu a fost atât de bun și cu niște propuneri serioase de ridicare a gradului de colectare. De acolo așteptăm și noi cu interes, și primul-ministru, și noi, ceilalți din Guvern, și ca și partid, ca PSD, așteptăm de acolo din zona aia să ne spună cum se măresc veniturile pentru că este o zonă asumată din partea aia”, a fost avertismentul lui Dragnea pentru liberali.

Social-democratul a fost ironic cu Daniel Chițoiu, cel care anunțase că se opune majorării cotei unice, transmițându-i să nu uite că este ministru de Finanțe.

„Ce pot să spun? Din câte îmi aduc eu aminte, cel puțin până să vin aici la această manifestare serioasă, domnul Daniel Chițoiu era ministrul Finanțelor. Și ministrul Finanțelor publice, împreună cu ANAF, se ocupă de nivelul de colectare a veniturilor și cred că de acolo ar trebuie să vină, cred că de la Ministerul de Finanțe ar trebui să vină alt tip de comunicat, nu că nu este acord cu nu știu ce măsură care de fapt nu a fost propusă, ci să vină cu propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea nivelului de colectare a veniturilor care ne poate ajuta la dezvoltare”, a fost săgeta lui Dragnea pentru Chițoiu.

Când trebuie luată decizia

Prezența delegației FMI, a Băncii Mondiale și a Comisiei Europene la București îi obligă pe liderii USL să ajungă rapid la un consens în privința bugetului pe 2014, implicit a taxelor și impozitelor care urmează să fie modificate. Premierul Ponta a susținut că decizia trebuie luată în interiorul USL și al Guvernului, deoarece în luna noiembrie proiectul de buget va trebui depus în Parlament.

Crin Antonescu susține că o decizie în acest sens urmează să fie luată la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare. În acest timp, ministrul de Finanțe, Daniel Chițoiu, a primit misiune de la Victor Ponta să-i prezinte scenariile pentru 2014.

Surse din PNL au declarat pentru gândul că premierul Ponta este influențat de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, cel care susține majorarea cotei unice. PNL a fost categoric în a respinge majorarea cotei unice, iar premierul a răspuns, spunând că este posibil ca propunerea PNL privind scăderea CAS să nu poate fi susținută în bugetul pe 2014.

În schimb, Ponta militează pentru scăderea impozitului pentru salariul minim. În momentul de față, nu există o decizie în USL spre care variantă de lucru se va opta la construirea bugetului pentru 2014.

Ce negociază guvernul cu FMI

Scenariul majorării cotei unice la 22%, de la 16%, în paralel cu diminuarea TVA cu două puncte procentuale, de la 24% la 22%, apare în contextul în care Guvernul trebuie, până pe 5 noiembrie, să prezinte experților FMI și CE aflați la București, o primă variantă a bugetului pe anul 2014, în cadrul evaluării acordului de tip preventiv.

Guvernul testează astfel o posibilă creștere a taxelor, având pe masa de lucru mai multe scenarii, după cum a recunoscut joi premierul Victor Ponta.

În ce privește scenariul majorării cotei unice, surse oficiale susțin că o creștere a cotei unice ar fi necesară dacă FMI și CE nu acceptă pentru 2014 un deficit bugetar mai mare din cofinanțarea fondurilor UE, pentru a permite majorarea salariilor și a pensiilor, mai ales după o încasare la nouă luni cu mult sub programul de la începutul anului.

„România a solicitat clauza pe investiții, care este un instrument nou al UE. Aceasta se referă la o sumă suplimentară care poate fi maxim egală cu cofinațarea pentru fondurile structurale și de coeziune, o clauză pe care o pot accesa doar țările care ies din deficit excesiv”, au explicat pentru gândul surse guvernamentale.

Minus de 6 miliarde de lei la venituri pe primele 9 luni

După primele nouă luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde lei sub estimarea de la începutul anului, din cauza unor performanțe sub așteptări la nivelul sistemului bancar, provenite și din modificări ale legislației fiscale, o colectare mai slabă, explicată inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, și nerealizarea profitului estimat la BNR, conform unor surse citate de Mediafax.

În replică, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat pentru gândul că profitul sau pierderea la BNR nu au nici o legătură cu performanțele Băncii Naționale a României, ci cu realitățile economiei românești.

„BNR poate să aibă cele mai bune performanțe într-un an, și are, dar asta nu înseamnă că se transformă în profit pentru BNR, ele se transformă în stabilitate financiară. Anul trecut BNR a făcut un profit de peste un miliard de lei. În dezbatarea publică, miliardul de lei s-a transformat în miliard de euro.În situația din acest an, BNR nu mai face profit. Până acum nu a vărsat cota de impozit așteptat de Ministerul de Finanțe”, a precizat pentru gândul Adrian Vasilescu.

Autoritățile au un program de bază pentru anul viitor care nu prespune majorări de taxe, dacă va fi acceptată de Comisia Europeană o rectificare bugetară pe ultimul trimestru ce încorporează o creștere economică de 2,2% pe acest an și de aplicarea clauzei de investiții pentru 2014. Comisia Europeană discută în prezent introducerea unei reguli care să permită depășirea țintelor de deficit bugetar cu sumele alocate investițiilor de cofinanțare a programelor susținute din fonduri UE pentru statele aflate în condiții dificile și fără a periclita nivelul de deficit de 3% din PIB.

„În acest moment finalizăm rectificarea bugetară și sperăm să fie adoptată în ședința de săptămâna viitoare (…) Pentru 2014, înainte de a stabili dacă este nevoie de măsuri fiscale, se pleacă de la niște variabile care n-au fost încă negociate, respectiv creștere economică, inflație și deficit. Când batem în cuie rectificarea, știm baza de pornire, știm nivelul deficitului, și de la acest moment se pot bate în cuie și acei indicatori pentru 2014. Apoi văd dacă am spațiu fiscal. Scenariul nostru de bază pleacă de la aplicarea clauzei de investiții, în așa fel încât să nu pericliteze încadrarea în pragul de deficit de 3% din PIB (…) Discuțiile sunt încă preliminare, deci este prematur să pui în discuție orice măsură fiscală dacă nu ai baza de pornire”, a declarat Liviu Voinea pentru Mediafax.

Autoritățile trebuie să aibă mare grijă cum drămuiesc banii din bugetul pe anul viitor. Ținta de deficit bugetar, adică diferența dintre veniturile și cheltuielile bugetului, nu trebuie să depășească 14,7 miliarde de lei pe întregul an, adică 2,3% din PIB.Marea problemă reclamată și de FMI o constituie însă nerealizarea veniturilor.

De unde trebuie să plecăm este nerealizarea veniturilor. Este problema pe care o ridică inclusiv partenerii noștri internaționali. Și la nerealizarea veniturilor sunt necesare măsuri în compensație, sunt mai multe variante pe masă. În acest moment nu se discută aceste subiecte, pentru că primul subiect pe care îl discutăm de marți este rectificarea pentru 2013″, au precizat pentru gândul surse guvernamentale

Ponderea veniturilor bugetare în PIB va urca în 2013 la 33,4%, însă în anii următori trendul va fi descendent, încasările urmând să coboare în 2018 la 32,6% din PIB, în timp ce deficitul bugetar va continua să se reducă, până la 1,8% din PIB în 2018, potrivit raportului FMI privind România.

Gândul a calculat că eventuala reducere a nivelului TVA cu două puncte procentuale ar putea însemna o reducere a încasărilor cu peste 900 de milioane de euro, în timp ce creșterea cotei unice cu șase puncte procentuale ar putea însemna o creștere a veniturilor cu circa 3 miliarde de euro.

Calculele au fost făcute pe baza execuției bugetare în perioada ianuarie-august, document public care poate fi găsit pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.De asemenea, aceste calcule au fost realizate pornind de la premisa că gradul de încasare a taxelor, respectiv nivelul evaziunii va fi același anul viitor cu cel înregistrat în primele opt luni din 2013

Până să pună pe hârtie proiectul de buget pentru 2014, Guvernul trebuie să aprobe a doua rectificare bugetară din acest an. Rectificarea va ține cont de menținerea deficitului bugetar în țintele stabilite, optimizarea alocării resurselor între capitolele de cheltuieli bugetare și va lua în considerare rezultatele colectării veniturilor bugetare la nouă luni.

„Noi, de exemplu, am făcut economii din dobânzi, față de ceea ce am prognozat la început de an, de jumătate de miliard de lei. Ne-am împrumutat anul acesta mult mai ieftin decât anul trecut. La rectificare trebuie să compensezi nerealizarea de venituri și aceasta se compensează fie prin economii din execuție, fie reduceri de cheltuieli. Avem si una și alta, deocamdată nu pot să intru în alte detalii”, au conchis pentru gândul surse guvernamentale.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cum a reușit o femeie să se îmbarce fără bilet într-un avion de la New...