Vicepreședintele CJ Olt Marius Oprescu, acuzat că a provocat un accident, în 3 octombrie, soldat cu moartea unui bărbat, a fost reținut, joi seară, pe 24 de ore, pentru ucidere din culpă, în baza unei ordonanțe emise pe numele său de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
Marius Oprescu a fost introdus în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Olt, fiind învinuit de ucidere din culpă după ce, în data de 3 octombrie, a fost implicat într-un accident rutier în Piatra Olt, în urma căruia mai multe persoane au fost rănite și una a decedat la trei săptămâni de la producerea accidentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cu o zi în urmă, procurorii Parchetului Judecătoriei Slatina anunțaseră că fac cercetări față de Marius Oprescu, după ce cu puțin timp înaintea anunțului respectiv informaseră, tot printr-un comunicat de presă, că fusese începută urmărirea penală față de acesta pentru vătămare corporală din culpă.
Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Olt a fost implicat, în 3 octombrie, într-un accident rutier în Piatra Olt, unde mașina pe care o conducea, o Toyota Hilux aparținând CJ, a lovit o căruță în care se aflau patru persoane – un bărbat de 34 de ani, două femei și un copil de 13 ani.
În urma impactului, bărbatul aflat în căruță a fost internat la Spitalul de Urgență din Slatina, unde a murit după 19 zile de spitalizare, respectiv marți, 22 octombrie.
Avocatul familiei bărbatului decedat susține că se încearcă mușamalizarea acestui caz, în condițiile în care Spitalul de Urgență din Slatina, unde a fost dus Oprescu pentru recoltarea de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, nu ar fi fost respectat protocolul în acest caz.
„Nu s-a respectat protocolul recoltării probelor de sânge. Învinuitul a fost băgat în camera de gardă, iar probele au fost recoltate acolo. S-a făcut investigarea în trei minute, iar noi credem că este imposibil. Noi știm că se fac investigații, manevre cu privire la reflexe și apoi probe, lucru care nu se făcea în trei minute. S-a depus o cerere de recuzare a medicului de serviciu, pe motive politice”, a declarat, miercuri, Cristian Necula, avocatul familiei decedatului.
Avocatul a mai spus că „se analizează și sângele”, fiind trimise probe la București: „Au fost sigilate, vedem la Mina Minovici”.
Pe de altă parte, medicul legist trimis de Parchet să ancheteze acest caz susține că ar fi fost amenințat de două persoane din conducerea Spitalului de Urgență din Slatina.
„«Cine ești, tu, cine te crezi, cu ce drept ai venit, ce crezi că faci? O să avem noi grijă la autopsie, tu ai grijă de tine». Mi-au mai zis pușlama, că sunt prieten cu procurorul, i-am rugat să mă lase să lucrez, să nu mai facă presiuni asupra mea, am dat telefon la procuror care mi-a zis să sun la 112, să chem Poliția, pentru că sunt împuternicit să fac o expertiză. Eu sunt un medic legist care încearcă să își facă treaba, care ar trebui să verifice dacă se poate face vreo legătură de cauzalitate între deces și un eventual traumatism”, a declarat medicul legist Sorin Lesnic.
Managerul spitalului din Slatina recunoaște că s-a întâlnit cu medicul legist, dar neagă că l-ar fi amenințat pe acesta.
„Pe mine ca manager și pe directorul medical ne-a dat afară, evident că i-am pus problema de ce a convocat o doctoriță la acea oră, au fost câteva discuții în contradictoriu, dânsul a mai sunat la procuror, la 112, nu știu, când noi am ieșit, ne-am întâlnit cu domnii de la poliție, cărora le-am spus același lucru, din punctul meu de vedere, este un abuz că a sunat, oricum discuțiile la 112 se înregistrează. Înainte a sunat la o altă persoană și la un procuror”, a declarat managerul spitalului, Andrei Iordache.
În cel de-al doilea comunicat emis, miercuri, de Parchetul Judecătoriei Slatina se arată că „acuzațiile pe care le aduce medicul legist Sorin Lesnic, referitoare la anumite presiuni care au fost făcute la adresa sa în acest dosar nu au putut fi dovedite”.
La rândul său, vicepreședintele CJ Olt spune că a cerut ca autopsia bărbatului decedat să fie făcută la Institutul „Mina Minovici” din București, pe cheltuiala sa.
„La câteva minute după ce victima a murit, prin avocatul meu, am cerut ca autopsia să se facă la Mina Minovici, din București, pe cheltuiala mea, cum pot să fiu eu acuzat de mușamalizare? Domnul doctor Lesnic vorbește prostii, încă de ieri (n.r. – marți) se pronunța asupra vinovăției mele. El acuza medicii prin spital de cine știe ce au făcut. Eu cred că cea mai bună expertiză se poate face la București”, a declarat Marius Oprescu, vicepreședintele CJ Olt.
Șeful CJ Olt, Paul Stănescu, a afirmat că nu crede că Marius Oprescu ar fi fost băut în momentul producerii accidentului, întrucât acesta este „anti-alcool și anti-tabac”.
„Am discutat cu Marius Oprescu și venea de la un drum în lucru, erau niște probleme, a mers la fața locului, iar la întoarcere, seara, a fost un accident. Sunt multe suspiciuni, că a fost la o petrecere, că a fost băut la volan, dar așa cum îl cunosc eu Marius Oprescu este anti-alcool și anti-tabac, mai ales că venea după un drum de peste 100 de kilometri”, a declarat Paul Stănescu, președintele CJ Olt.
Mașina pe care o conducea Marius Oprescu a fost achiziționată de CJ Olt, în mai 2012, printr-un program european, pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Olt. Atunci au fost cumpărate două mașini de teren Toyota Hilux, una albă și una neagră.
La ISU Olt, a fost repartizată o singură mașină, în decembrie 2012 – cea albă, iar cea neagră a rămas în folosința vicepreședintelui CJ Olt.
„Această mașină a venit la pachet cu o alta printr-un program european, alături de alte mașini pentru ISU Olt. Dar, era mașina mea de zi cu zi, eram într-o mașină proprietate a Consiliului Județean, repartizată mie de serviciu”, a mai declarat Marius Oprescu.