Românii pot deconta parțial tratamentele făcute în străinătate. Cum își vor recupera banii

Românii pot deconta parțial tratamentele făcute în străinătate. Cum își vor recupera banii
Publicat: 28/10/2013, 10:04
Actualizat: 29/07/2014, 17:34

Românii se pot trata de astăzi în spitalele din străinătate, iar tratamentele vor putea fi decontate de la stat. Nu integral, însă, afirmă pentru gândul președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Cristian Bușoi. „Serviciile vor fi decontate la prețurile din țară. În plus, rambursarea se va face numai dacă serviciul medical este inclus în pachetul de servicii de bază din România”, a precizat șeful CNAS.

Pentru a le fi decontate serviciile medicale suportate într-un spital dintr-o țară membră UE, românii trebuie să achite costurile tratamentului și să ceară factură, iar mai apoi, prin CNAS, își vor putea recupera o parte din bani.

Astăzi intră în vigoare Directiva Europeană 2011/24 care permite asiguraților europeni să se trateze în orice țară UE. „În calitate de deputat în Parlamentul European în perioada 2007-2012, am contribuit la îmbunătățirea textului directivei privind asistența medicală transfrontalieră și am susținut adoptarea acestui act legislativ, aceasta asigurând cadrul legal pentru a fi garantate drepturile cetățenilor europeni de a beneficia de servicii medicale în toate țările Uniunii Europene”, a menționat Bușoi.

Președintele CNAS a spus că, în practică, prevederile esențiale ale Directivei 24 sunt deja aplicate în România, conform Ordinului președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 729/17.07.2009, art.8. „În baza acestui Ordin, asigurații care se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene cu scopul de a primi tratament medical, fără aprobarea prealabilă a casei de asigurări de sănătate unde sunt luați în evidență ca persoane asigurate, beneficiază de rambursarea contravalorii serviciilor medicale la nivelul tarifelor din România, fără a depăși contravaloarea în lei a serviciilor achitate de asigurat”, a precizat Cristian Bușoi.

Directiva le permite românilor să se trateze inclusiv la spitalele private din străinătate

Șeful de la Casă consideră că aplicarea acestei directive reprezintă un mare avantaj pentru românii care vor să se trateze în străinătate. „Marele avantaj este că nu va mai fi nevoie de autorizare prealabilă decât pentru tratamentele scumpe sau care implică o spitalizare pe timp mai îndelungat. Prin urmare, toate tratamentele medicale care se vor face în străinătate se vor putea face fără a fi nevoie de aprobarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate sau a Ministerului Sănătății”, a spus Bușoi.

Odată cu intrarea în vigoare a acestei directive românii pot beneficia de tratament în străinătate în orice spital vor, indiferent dacă e de stat sau privat. „Se va aplica aceași regulă ca și la noi în țară în privința spitalelor private. Adică, vor fi decontate, tot la prețul de România, doar dacă serviciile medicale sunt decontate parțial sau total de către statul respectiv”, a punctat președintele CNAS.

Cine va putea beneficia de pe urma acestei directive

Directiva se adresează tuturor românilor. În practică însă nu toți vor putea beneficia de pe urma ei, ci doar cei care au venituri peste medie. „Această directivă nu are nimic în comun cu formularul E112, în cazul căruia toate costurile sunt acoperite de către stat și de care pot beneficia doar românii care suferă de afecțiuni care nu pot fi tratate la noi în țară”, a explicat Cristian Bușoi.

Costurile ridicate reprezintă motivul pentru care românii nu se vor înghesui să se trateze în străinătate. Mai concret, un român decide să se opereze de glaucom (nr. afecțiune oculară) la Spitalul General din Viena. În această unitate sanitară costul intervenției se ridică la peste 1.600 de euro. În România operația costă un pic peste 800 de euro. Astfel, statul îi va deconta doar cei 800 de euro, pentru că la atât este estimată intervenția la noi în țară.

„Consider că această directivă nu este discriminatorie. Întradevăr, există spitale în Europa unde costurile serviciilor medicale sunt destul de ridicate, dar prețurile țărilor din jurul României sunt asemănătoare cu cele practicate la noi în țară”, a precizat Bușoi.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor