Arestarea șefului Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba Iulia, comisarul șef Traian Berbeceanu, a dat naștere unui val de susținere pe internet, polițistul fiind considerat un om al legii care a adus în fața justiției nume grele pe plan local. Dosarul acestuia este controversat, existând suspiciuni în rândul publicului că Berbeceanu este o victimă a interlopilor și oamenilor din sistemul judiciar și SRI, pe care acesta i-a deranjat cu dosarele pe care le-a făcut de-a lungul timpului.
În timp ce unii cer răbdare, pentru ca acuzațiile împotriva comisarului să fie lămurite de justiție, alții nu se feresc să îl compare cu celebrul comisar italian Corrado Cattani, din serialul La Piovra. O pagină de Facebook, intitulată „Respect, Traian Berbeceanu”, a strâns în doar două zile de când a fost creată peste 5.000 de like-uri. Foarte mulți oameni vorbesc depre Berbeceanu ca de un polițist onest, dur, care a aplicat legea fără să se uite pe cine și afacerile cui deranjează.
Berbeceanu, 45 de ani, conduce BCCO din 2005 și a adus structura respectivă în topul național al Poliției Române, în ce privește dosarele soluționate. În 2012, BCCO Alba Iulia era fruntașă în România, cu peste 1.100 de infracțiuni soluționate și cu aproape 650 de persoane trimise în judecată.
Polițiștii lui Berbeceanu, a căror structură acoperă județele Alba, Hunedoara și Sibiu, au avut pe mână dosare care au creat vâlvă pe plan local, în afara multor cazuri de trafic de droguri și infracțiuni cu violență: cămătarii din Sibiu; o grupare care fura utilaje din Occident și le aducea în țară, din care făceau parte și fostul șef SRI Alba, Ioan Tarnu, și un coleg al lui Berbeceanu de la BCCO, Liviu Schiau; gruparea lui Spumă și Bibanu, din Deva, alături de care a fost trimis în judecată și condamnat și fostul șef al Poliției Deva, Ioan David.
Joi, comisarul Traian Berbeceanu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzat de procurorii DIICOT Alba că a sprijinit o grupare infracțională, respectiv doi soți, Titus și Ramona Biriescu, acuzați că au făcut evaziune fiscală cu produse petroliere. Berbeceanu este acuzat că i-ar fi anunțat pe aceștia cu privire la percheziții și acțiuni ale procurorilor DIICOT împotriva lor. La dosar există interceptări, filmări și probe care arată că Berbeceanu ar fi dat ponturi celor care erau urmăriți de anchetatori.
Cazul Berbeceanu amintește de un alt om al legii văzut ca un model în lupta cu infractorii, care s-a dovedit că a trecut de cealaltă parte a baricadei. Procurorul bucureștean Maximilian Bălășescu, celebru pentru intransigența sa și pentru cazurile rezolvate în Capitală, a fost condamnat definitiv anul acesta la 5 ani de închisoare pentru luare de mită, după ce acesta își negociase o șpagă de 50.000 de euro pentru a-l scăpa pe unul dintre inculpații din dosarul vrăjitoarelor, care au escrocat-o printre alții și pe Oana Zăvoranu. Deocamdată, Berbeceanu beneficiază de prezumpția de nevinovăție. Și de o popularitate care crește exploziv în fiecare oră.
Polițiștii, alături de Berbeceanu. „Ai face așa ceva când ai niște beneficii, dar eu nu l-am văzut cu o avere debordantă”
Colegii lui Berbeceanu s-au adunat să îl susțină pe acesta la instanță, atunci când a fost arestat preventiv, și au strigat „Rușine” la decizia judecătoarei. Când a fost reținut, Berbeceanu a fost de asemenea așteptat de colegi și îmbrățișat.
„Este un om deosebit, eu nu îl văd făcând așa ceva. L-am văzut dedicat muncii de polițist, chiar dacă el este un personaj colorat, non-conformist. Nu e un tip milităros, cu colegii era imediat la per tu. Ai face așa ceva când ai niște beneficii, dar eu nu l-am văzut că avea o avere debordantă. Este clar că nu și-a făcut prieteni aici, iar acei oameni nu au stat cu mâinile în sân. Tocmai de aceea cred că un om care își face atâția dușmani nu poate fi atât de necugetat încât să facă astfel de fapte care să-l aducă unde a ajuns el acum”, a povestit pentru gândul Dorel Bota, de la IPJ Alba, lider sindical la filiala locală a Sindicatului Național al Polițiștilor, din care fac parte și polițiștii lui Berbeceanu.
Polițistul din Alba Iulia mai spune că, de când a preluat conducerea BCCO, Berbeceanu a adus structura în topul IGPR în ce privește dosarele rezolvate. „Un om care o viață întreagă a făcut dreptate nu cred că ar face așa ceva la apogeul carierei sale”, mai spune Dorel Bota.
Amintiri din liceu: „Vine Berbeceanu”
Un tânăr din Deva își aduce aminte, pe blogul personal, de o întâmplare pe care a trăit-o când era licean și chiulea de la ore pentru a juca la „păcănele”, într-un bar de lângă liceul Decebal. Pe atunci, Traian Berbeceanu era spaima chiulangiilor și a tinerilor care nu-și vedeau de treabă.
„Eu n-am crescut cu bau-bau, am crescut cu „vine Berbeceanu”. Nu mă scoteau din crâșme profii de fizică și chimie, vizitele repetate ale bunicii după nepotul chiulangiu, cum mă scoteau astea două cuvinte”, scrie Brylu pe blogul său.
„N-am schimbat niciun cuvânt cu omul ăsta. Mai îngânam câte un săr`na când mă nimeream în apropierea lui și n-aveam unde să fug. Și la câți copii o fi pocnit prin crâșme în fața păcănelelor sigur nu mă ține minte. Dar, de-a lungul anilor, l-am urmărit. Îi vedeam mecla de pârnăiaș la televizor și știam că undeva, într-un cotlon, un traficant, un proxenet, un evazionist, un mafiot stă chircit și se cacă pe el de frică. Au trecut aproape 20 de ani de-atunci și „vine Berbeceanu” are aceeași semnificație. Ce se întâmplă acum e o mizerie. Traian a călcat pe cap și a strivit sub bombeu interlopi adevărați cum nici la televizor nu vezi. Îi știu pe mulți dintre cei pe care i-a băgat la bulău. Și știu ce frică au băgat în orașul Deva ani buni de zile”, mai scrie tânărul pe blog.
Contre pe Facebook: polițiștii îi țin spatele, interlopii se bucură
Pagina de Facebook „Respect, Traian Berbeceanu”, a strâns în doar două zile de la înființare peste 5.200 de like-uri. Foarte mulți oameni își exprimă susținerea față de comisar și se declară convinși că dosarul DIICOT este o făcătură menită să îl înfunde pe acest polițist care i-a deranjat pe interlopii și potentații locali, inclusiv pe unii oameni din sistemul judiciar.
„Sunt mândru că fac parte din aceeași structură cu acest om. E unul dintre cei ce a făcut din această structură una de elită, poate cea mai performantă din structura IGP. Dacă o singură acuzație din cele ce i se aduc e adevarată îi doresc pușcărie ușoară. Dar dacă e nevinovat și a ajuns în situația asta avem o mare problemă. Sper să aibă parte de un proces corect și să iasă din această situație curat, demn, iar cei ce l-au pus în situația asta să plătească căci prin acțiunea lor au lovit nu doar în el, ci într-o întreaga organizație care nu o dată și a demonstrat profesionalismul”, scrie Marcu Andrei.
„L-am văzut pe acest ofițer doar la tv la cele mai spectaculoase arestări din zonă și m-a impresionat, credeam că este un ”Cattani” de-al nostru. Cred că este politic, la conducătorii ăștia nu te poți aștepta la ceva bun pt. țară”, scrie Oprinescu Sorin.
„Am lucrat peste 25 ani ca polițist, în majoritatea structurilor ministerului, o perioadă am fost coleg cu Traian la Combaterea Crimei Organizate, pe mulți dintre cei ce au postat mesaje îi cunosc și cred că Traian merită toate acele aprecieri. Primul material real despre acțiunile crimei organizate ce afectau societatea în ansamblul ei la nivelul județului l-am întocmit împreună cu Traian în 1998. După ce materialul întocmit ne-a fost returnat mâzgălit cu roșu, de mai marii timpului, cu remarci de genul „…ce crimă organizată???… voi nu aveți de lucru???… vă uitați la filme și visați… etc.” i-am spus lui Traian că am pierdut bătălia chiar înainte să o începem. Replica sa a fost ceva de genul …cât trăiesc, lor trebuie să le fie frică nu mie… (dar ceva mai colorat asa cum îl știm cu toții )… și a rămas , și a luptat, și de multe ori dreptatea a învins”, scrie Monica Paco.
Alte persoane s-au arătat mai sceptice și doresc să aștepte un verdict al justiției, înainte să îl susțină pe Berbeceanu.
„De unde știți voi mă, aveți dovezi? Eu nu zic nici că e, nici că nu e că nu am de unde să știu. Dacă ne luăm după vorbe și după cât de frumos și mieros și sincer vorbește careva, asta e boala noastră a românilor, ne conving toți idioții apelând la emoții. Dacă educație și minte ioc, ne luăm după emoții… proooost! Nu știu cine e vinovat aici, dar nici dacă e cineva nevinovat. Arătați dovezile, înregistrări, ceva!”, scrie utilizatorul Urson Baloo.
Câteva conturi de Facebook folosite în mod evident de persoane care au avut de-a face cu Traian Berbeceanu din postura de infractori îl atacă însă și speră ca acesta să ajungă la închisoare, unde îi promit pedepse dure.
Scrisoarea lui Berbeceanu
După ce Traian Berbeceanu a fost reținut, pe internet a apărut o scrisoare prezentată ca fiind scrisă de comisar, în care se vorbește despre presiunile și filajele la care acesta ar fi fost supus de colegi de-ai săi, cu implicarea unor angajați ai SRI. Scrisoarea arată implicațiile dosarelor pe care le-a instrumentat Berbeceanu și complicitățile de la nivel local, între diverși polițiști și procurori, care ar încerca să îi ajute pe interlopi.
În drumul spre arest, Berbeceanu a spus că va face mai multe dezvăluiri când se va pronunța un verdict final, în acest moment sentința fiind contestată. El nu a negat că este autorul scrisorii respective.