Prima pagină » Știri politice » Gheorghe Falcă este noul președinte al PDL Arad

Gheorghe Falcă este noul președinte al PDL Arad

Gheorghe Falcă este noul președinte al PDL Arad
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, este noul președinte al organizației județene a PDL, câștigând la 56 de voturi distanță față de contracandidatul său, Nicolae Ioțcu, președinte al Consiliului Județean Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, este noul președinte al organizației județene a PDL, câștigând la 56 de voturi distanță față de contracandidatul său, Nicolae Ioțcu, președinte al Consiliului Județean Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La Consiliul de coordonare județean al PDL Arad au fost prezenți peste 650 de delegați, care au votat noua conducere, pentru funcția de președinte al organizației județene candidând primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, și președintele Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu.

În urma alegerilor, Falcă a obținut 351 de voturi, în timp ce Ioțcu a obținut 295, iar 14 voturi au fost declarate nule.

În discursul său de dinaintea votului, Falcă a spus că a venit la Consiliul de corordonare județean „nu cu gândul la o zi a succesului”, pentru că „e o zi a durerii”, întrucât nu s-ar putea bucura de o eventuală victorie pentru că în ultima vreme nu a existat unitate în filiala județeană.

El a reluat și de această dată ideea că dreapta românescă trebuie să se unească.

Falcă a vorbit și despre „performanțele” lui Gheorghe Seculici la conducerea organizației și a spus că acesta nu se poate retrage discret din conducerea județeană, propunând audienței să accepte organizarea „unui eveniment mare” la Sala Polivalentă, delegații aplaudând îndelung pentru susținerea inițiativei.

Și după aflarea rezultatului votului, Falcă a spus că nu poate vorbi „nici de o victorie, nici de un succes”, el felicindu-l pe Ioțcu „pentru dăruire”.

„Cei care au lucrat lângă mine, în comparație cu alții, au avut ocazia să crească, să ocupe funcții. Important e ca pe parcusul vieții politice să nu vă trădați cetățenii și caracterul”, a spus noul lider PDL Arad.

Falcă a încheiat cu un mesaj către delegați: „Aici vreau să ajungem împreună: O echipă în jurul PDL Arad pentru România”.

El le-a declarat, ulterior, jurnaliștilor că i-ar plăcea să fie candidatul dreptei la alegerile prezidențiale.

La rândul său, fostul președinte județean, Gheorghe Seculici, și-a ținut ultimul discurs în această calitate, vorbind despre cei 15 ani în care s-a aflat la conducerea PDL Arad.

La prezentarea rezultatelor votului, Seculici le-a cerut celor prezenți să „mediteze” asupra mesajului său: „Suntem puternici pentru că suntem în echipă și suntem uniți. Va trebui să rămânem uniți”.

Atât Seculici, cât și Vasile Blaga au spus că alegerile au fost corecte.

După ce i-a felicitat pe Falcă și Ioțcu, Blaga i-a transmis noului lider PDL Arad „să uite orice dispută care a fost în organizație”.

Președintele național al PDL i-a mulțumit lui Seculici pentru „meritul deosebit” în formarea organizației.

„Îi mulțumesc unui prieten, un om deosebit, un om modest, poate prea modest, cu mult bun simț, poate prea mult bun simț, care a reușit să crească în jurul său o echipă formidabilă”, a spus Blaga.

Liderul democrat-liberalilor i-a cerut câștigătorului alegerilor județene „să meargă pe același drum trasat de Seculici, să țină unită organizația județeană și să aibă grijă de fiecare militant al acesteia”.

Gheorghe Falcă este la al treilea mandat de primar al Aradului. El este finul de căsătorie al președintelui Traian Băsescu, iar soția sa este Ela, fiica lui Gheorghe Seculici.

În 30 decembrie 2011, Falcă și-a prezentat demisia din funcția de prim-vicepreședinte PDL Arad, motivul fiind legat de desemnarea candidatului PDL pentru președinția Consiliului Județean (CJ). Primarul se declarase nemulțumit că PDL Arad nu a luat o decizie privind desemnarea candidatului, însă surse din partid declarau la vremea respectivă că Falcă era nemulțumit că socrul său, Gheorghe Seculici, și-a exprimat intenția de a candida, el fiind consilier județean. Ulterior, Falcă a declarat public că îl susține pe președintele în exercițiu al CJ, Nicolae Ioțcu, pentru că acesta s-ar fi plasat mai bine în sondaje față de Seculici.

În ultimii ani, între Falcă și Seculici au existat și alte dispute legate de decizii politice.

La stabilirea listei de candidați pentru alegerile parlamentare, între ginere și socru au existat neînțelegeri. Seculici își dorea să devină senator în Colegiul 1, dar Falcă anunțase că va candida în același colegiu. În cele din urmă, Falcă nu și-a anunțat candidatura, ci l-a invitat pe Mihai Răzvan Ungureanu să intre în cursa pentru Senat în Colegiul 1, blocând astfel candidatura socrului. Seculici a ales, astfel, să candideze pentru Camera Deputaților, dar nu a obținut mandatul.

Despre Falcă și Seculici, presa a relatat că au avut numeroase dispute la ședințele de partid, unele marcate de jigniri și îmbrânceli.

De asemenea, presa locală a scris că tensiuni și dispute au apărut și între Ioțcu și Falcă, de câteva luni, motivul fiind competiția pentru președinția PDL Arad.