Loteria Română va câștiga 75 de milioane de euro în următorii 10 ani. Ce prevede contractul cu austriecii de la Novomatic

Loteria Română va câștiga 75 de milioane de euro în următorii 10 ani. Ce prevede contractul cu austriecii de la Novomatic
Publicat: 26/10/2013, 22:35
Actualizat: 28/09/2018, 06:36

Loteria Română a selectat grupul austriac de firme Novomatic pentru livrarea a 10.000 de terminale de videoloterie, contractul, semnat pe o perioadă de 15 ani, garantând companiei de stat un venit de minumum 75 milioane de euro.

„În urma unor negocieri, finalizate cu succes și a unei proceduri de selecție la care au participat cinci dintre cele mai importante companii la nivel internațional în domeniul terminalelor de videoloterie, Loteria Română a selectat compania Novomatic pentru furnizarea unui număr de 10.000 de terminale de videoloterie de ultimă generație, inclusiv sistemul de videoloterie aferent care cuprinde un sistem de Jackpot, servicii de mentenanță, piese de schimb, logistică etc. în locațiile aparținand Loteriei Române de pe teritoriul țării, în baza unui parteneriat încheiat pentru o perioadă de 15 ani”, se arată într-un comunicat al Loteriei Române.

Conform cerințelor, contractul semnat prevede ca veniturile nete să fie împărțite în cotă de 50% – 50%.

Contractul stipulează ca sistemul de videoloterie va fi implementat în limitele unui grafic de timp bine delimitat, perioada nefiind însă menționată în comunicat.

„Acest sistem va fi asigurat în baza unei garanții bancare în valoare de 20 milioane de euro. În plus, s-au stabilit prevederi referitoare la condițiile corecte de reziliere pentru ambele părți. Tot în baza acestui contract, Loteriei Române i se garanteaza un venit proporțional, de minimum 75 milioane de euro”, se arată în comunicat.

Pentru gestionarea proiectului, Novomatic a înființat o filială în România, iar primele terminale de videoloterie, împreună cu sistemul aferent, vor fi puse în funcțiune începând cu 1 decembrie 2013.

„Loteria Română nu va mai fi nevoită să facă investiții suplimentare pentru acest parteneriat. Cooperăm cu un partener internațional cu o experiență vastă în domeniu”, a declarat, în comunicat, Adrian Manolache, director general al Loteriei Române.

Grupul Novomatic este unul dintre cei mai mari producători și operatori internaționali de echipamente de jocuri de noroc, având peste 20.000 angajați la nivel mondial. Grupul deține filiale în 43 de țări și exportă echipamente de joc în 80 de țări. Grupul exploatează peste 215.000 de echipamente de joc în cele aproximativ 1.400 de cazinouri și săli de jocuri de noroc, cât și prin contracte de închiriere. În 2012, grupul a raportat venituri de 3,2 miliarde de euro.

De asemenea, din grup fac parte atât compania Admiral Sportwetten GmbH – activă pe piața de pariuri sportive din Austria, cât și compania Greentube Internet Entertainment Solutions din Austria – specializată în jocuri de noroc online.

Livrarea echipamentelor de videoloterie a fost asigurată anterior firmele Intralot și Intracom din Grecia, în baza unui contract de 100 millioane de dolari ajuns la final în acest an. Contractul dintre Loterie și cele două firme grecești a făcut obiectul unei investigații a Consiliului Concurenței. Investigația a fost finalizată, însă rezultatul nu a fost încă prezentat.

Înființată în anul 1906, Loteria Română, deținută integral de stat, organizează și exploatează jocuri loto și pariuri mutuale. Compania are în prezent management privat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Ilie Năstase, atac fără precedent la adresa Simonei Halep: "O mare greșeală! Ce vrea să...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...