Scafandrul Tim Yarrow din Africa de Sud a petrecut, în urmă cu doi ani, zece zile sub apă, într-un bazin, fiind hrănit cu ajutorul tuburilor și primind oxigen tot cu ajutorul acestora, scrie Huffington Post.
Cercetătorii care au analizat schimbările petrecute la nivelul corpului lui Yarrow, după experiment, au rămas impresionați de cum arătau mâinile acestuia.
Excesul de piele de pe mâini face ca aceasta să se strângă atunci când este ținută mult timp în apă, explică biologul Carin Bondar, într-o emisiune difuzată recent la TV.
Celulele moarte din mâini acționează ca un „burete”, absorbind apa. „Excesul de piele moartă este motivul pentru care palmele și tălpile se zbârcesc când stau mult în apă”, explică și biologul Ellie Harrison.
De altfel, cercetătorii explică faptul că, în cazul în care scafandrul ar fi stat și mai mult sub apă, pielea de pe mâinile acestuia s-ar fi putut rupe și ar fi putut apărea inefecții letale.