Ministrul bulgar de externe: Discuțiile privind platoul din Marea Neagră durează de mulți ani, e timpul să le încheiem

Ministrul bulgar de externe: Discuțiile privind platoul din Marea Neagră durează de mulți ani, e timpul să le încheiem
Publicat: 28/10/2013, 20:37
Actualizat: 31/07/2014, 13:44

Ministrul bulgar de Externe, Kristian Vigenin, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că discuțiile dintre România și Bulgaria privind delimitarea platoului maritim din Marea Neagră durează de mulți ani și că ar fi timpul ca acestea să se termine.

Întrebat în ce stadiu se află negocierile privind delimitarea spațiilor maritime între România și Bulgaria în Marea Neagră, Kristian Vigenin a precizat că „demarcarea nu este încă finalizată, dar problema trebuie rezolvată, chiar dacă nu este una atât de importantă”.

„Există echipe de experți care lucrează în acest sens. Acum este rândul Bulgariei să invite echipa de experți români și intenționăm să facem asta până la sfârșitul anului și să vedem exact unde sunt problemele”, a spus șeful diplomației de la Sofia, adăugând că, de ambele părți, este „o voință pentru a rezolva problema”. „Discuțiile durează de mulți ani, la un moment dat trebuie să se termine. Poate a sosit timpul să facem asta”, a mai precizat Kristian Vigenin.

Șeful diplomației bulgare a subliniat că negocierile privind delimitarea pot fi aduse la nivel politic, dar „momentan nu este necesară” o asemenea măsură.

Subiectul negocierilor dintre cele două țări privind delimitarea spațiilor maritime în Marea Neagră a devenit în primăvara anului 2012 subiect de dispută politică, după ce fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, declara că „există o zonă în litigiu în ceea ce privește chiar frontiera de stat, marea teritorială” dintre România și Bulgaria, el explicând că este vorba despre 17 kilometri pătrați și că vor avea avea loc discuții cu experți bulgari.

România și Bulgaria au negocieri referitoare la delimitarea din Marea Neagră de mai bine de 20 de ani, până în prezent având loc 17 runde de negocieri, dintre care ultima în decembrie 2011, la Sofia, a declarat, la 21 martie 2012, pentru MEDIAFAX, un purtător de cuvânt al MAE bulgar. Oficialul bulgar spunea atunci că negocierile se defășoară „într-o atmosferă de prietenie” și că ambele părți doresc încheierea unui acord bilateral.

Referitor la importanța Strategiei Dunării, ministrul Kristian Vigenin a punctat faptul că astfel de proiecte „forțează municipalitățile să lucreze împreună, pentru a face lucrurile să meargă”.

Întrebat ce proiecte au fost realizat în cadrul acestei strategii lansate de România și Austria, ministrul bulgar de externe a declarat că au fost implementate proiecte „în aproape toate localitățile de pe ambele maluri ale Dunării, între organizații non-guvernamentale”. „Desigur, cel mai mare proiect, finalizat anul acesta, a fost al doilea pod pe Dunăre, între Vidin și Calafat”.

Referitor la problemele apărute pe acest pod, Vigenin a spus că cele două guverne și Comisia Europeană ar trebui să efectueze „o misiune pentru a vedea unde sunt problemele” .”Dacă este o problemă legată de construirea podului, compania care a realizat proiectul trebuie să facă toate reparațiile necesare, pentru că aceasta a oferit garanții pentru lucrarea efectuată”, a mai spus Kristian Vigenin.

Presa bulgară a scris, recent, că o groapă mare a apărut în carosabil pe podul Vidin-Calafat. Gropa este astupată „temporar” cu ciment în loc de asfalt, potrivit Novinite.

„Problema este mai mare decât gaura”, scrie publicația bulgară, precizând că în urma ploilor din ultima săptămână apa a pătruns în compartimentul din beton de sub pod, în care sunt instalate cabluri de comunicații.

Șeful diplomației bulgare a mai precizat că România și Bulgaria intenționează să construiască o hidrocentrală și un nou pod pe Dunăre, în cadrul unui proiect comun. „În prezent se disută despre finanțare, dar sunt sigur că acesta este un proiect care merită să fie finanțat în cadrul Strategiei Dunării”, a spus Vigenin.

Acesta a explicat că noul pod ar putea fi între localitățile Silistra-Călărași sau Oreahovo-Bechet, dar se are în vedere și „o lărgire sau, mai degrabă, un al doilea pod, paralel cu actualul, între Ruse și Giurgiu. „Actualul este prea îngust și, cel mai probabil, ar urma să fie construit un altul pentru a putea îmbunătăți legătura de transport dintre Ruse și Giurgiu și, bineînțeles către București”, a declarat ministrul bulgar de Externe, care participă la cea de-a doua ediție a Forumului Anual privind Strategia Dunării.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Ce mașină are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cutremurul pe scena politică
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Delia și Răzvan Munteanu, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: ”Finul nostru, de la...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor