Wu și wu-wei în filosofia bugetului

Guvernanții o fac pe chinezii daoiști. Unde greșește însă Li Viu Voi Nea? Acolo unde zice „Există un gol care trebuie umplut”. Activismul ăsta însuflețit e de-a dreptul dăunător. „Natura nu depune niciodată efort, așa că înțeleptul trebuie să se ferească a se strădui prea mult”. Lasă Wu (golul) să cheme, iar plinul să răspundă – și tot așa, până la rectificarea bugetară. Negativă sau pozitivă – depinde de unde privești. (Pentru doamna ministru Câmp Ea Nu a fost o binecuvântare – a scăpat de niște bani care-i prisoseau, precum femeia care s-a scuturat de iluzii și a dispărut într-un nor, îmbrăcată într-o togă albastră și cu un singur pantof). Wu se asortează cu un alt concept drag Executivului: wu-wei (inactivitatea maiastră).

Dar fiindcă guvernanții practică un daoism predat parcă de consilierul onorific Ionel (Blănculescu), la seral, le vom lumina calea, „de la un adânc la altul”.

Din „Dao de Jing” cetire (n-ai zice că a fost scrisă cu cinci secole înaintea erei lor):

„Dacă nu-i vom ridica în slăvi pe demnitari, nu vor fi certuri în popor. Dacă nu vom prețui obiectele rare, nu vor fi hoți în popor. Dacă nu vom arăta ceea ce poate trezi invidia, inima poporului nu va fi tulburată! De aceea, cârmuirea omului înțelept face ca inimile lor să fie goale, iar burțile pline; le slăbește voința și le întărește oasele (…).

Gloria și rușinea seamănă cu frica. Puterea este asemănătoare cu o mare nenorocire în viață. Ce înseamnă că gloria și rușinea seamănă cu frica? Aceasta înseamnă că oamenii neînțelepți își câștigă gloria cu frică și o pierd tot cu frică. Ce înseamnă că puterea este asemănătoare cu o mare nenorocire în viață? Aceasta înseamnă că sufăr de o mare nenorocire, pentru că îmi sunt prețios mie însumi (…).

Atunci când în stat domnește dezordinea, apar ‘slujitorii credincioși’.

Omul înțelept nu se pune în evidență și de aceea strălucește, nu vorbește despre sine și de aceea este glorios, nu se proslăvește și de aceea este merituos, nu se înalță singur și de aceea este mai mare peste alții. El nu luptă și de aceea este de neînvins (…).

Țara seamănă cu un vas tainic, pe care nu ai voie să îl atingi.

Victoria trebuie sărbătorită printr-o ceremonie funebră.
Dacă palatul este luxos, ogoarele sunt acoperite de buruieni, iar hambarele de grâu sunt goale.

Cel care vorbește mult nu știe. Cel care știe mult nu vorbește.
Guvernarea unei împărății mari este aidoma cu pregătirea unei mâncări din pești mărunți.

Poporul flămânzește, pentru că cârmuirea îi ia dări prea mari.

Cuvintele adevărate nu sunt frumoase. Cuvintele frumoase nu merită încredere. Cel bun nu este elocvent. Cel elocvent nu poate fi bun. Cel care știe nu caută să dovedească, iar cel care caută să dovedească nu știe (…)”.

Ce-ar mai fi de adăugat? „Nimicul nimicului este, de asemenea, nimic”.