Omul de afaceri Iustin Paraschiv, cercetat în stare de libertate în dosarul evaziunii

Omul de afaceri Iustin Paraschiv, cercetat în stare de libertate în dosarul evaziunii
Publicat: 01/11/2013, 20:39
Actualizat: 18/11/2013, 10:58

Omul de afaceri Justin Paraschiv, acuzat de evaziune fiscală de peste 10 milioane de euro, va fi cercetat în stare de libertate, având însă obligația de a nu părăsi țara pentru 30 de zile, au decis, vineri, judecătorii instanței supreme.

Inițial, procurorii anticorupție au cerut instanței supreme arestarea în lipsă a lui Paraschiv, însă acesta nu a fost găsit de oamenii legii la domiciliu.

Vineri, Paraschiv a fost prezent în sala de judecată, însă nu a vrut să facă niciun fel de declarație jurnaliștilor legat de acuzațiile care i se aduc.

Justin Paraschiv este acuzat de procurori de inițiere, constituire sau aderare la un grup infracțional organizat, firmele sale aducând bugetului de stat un prejudiciu de peste 10 milioane de euro.

În același dosar, procurorii au mai cerut, vineri, și arestarea Adrianei Ezer, care a fost admisă de judecătorii de la instanța supremă.

Până în acest moment, au mai fost arestate preventiv alte 16 persoane în acest dosar. Printre acestea se numără și procurorul Angela Nicolae, fiul acesteia, Daniel Nicolae, liderul grupării evazioniste, Moubarak Mahmoud Sleiman, și funcționarul ANAF Antonio Burlacu au fost arestați preventiv.

Ceilalți 14 arestați în acest dosar sunt vărul liderului grupării, Masri Mahmoud Mohamed, Răzvan Adrian Lungu, Abdul Mounim Al Zaid, Vasile Corbu, Georgian Rădulescu, Florin Dănilă, Sorin Cristian Ștefan, El Madhoun Suheil Rashid Selim Ahmed, Rami Ghaziri, El Khoury Elias, El Khoury Charbel și Adrian Sărăcuțu.

Arestarea preventivă a fost decisă, marți și miercuri, de instanța supremă, care a judecat în trei loturi propunerile în acest sens formulate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Instanța supremă a decis, în cazul altor 12 persoane din dosar, măsura interzicerii de a părăsi țara timp de 30 de zile. Cele 12 persoane sunt Camelia Sora, Georgeta Neagu, Petra Gherbezan, Ali A. Ali, Atef El Said Abd El Aziz El Keleini, Orlando Emil Daher, Mouhamed Kouli, Omar Hamid, Chraif Ali, Andrei Viorel Mardare, Zayed Husein și Mihail Răzvan Țigănilă.

Potrivt DNA, pentru recuperarea prejudiciului constatat în acest caz, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra sumelor deținute în conturile bancare de 40 societăți comerciale implicate în circuitul evazionist și asupra a 50 de imobile aparținând persoanelor fizice cercetate. De asemenea, la perchezițiile domiciliare au fost ridicate bunuri bani și bijuterii ce vor fi indisponibilizate în vederea recuperării prejudiciului, valoarea totală a bunurilor fiind în curs de evaluare.

În acest dosar, DNA a început urmărire penală și față de alte 15 persoane, care sunt cercetate în stare de libertate, printre acestea fiind și senatorul PSD Niculae Bădălău. Acesta este acuzat că ar fi apărat interesele unei firme suspectate de evaziune fiscală, prin intervenții la conducerea ANAF și pe lângă persoane din Prefectura Giurgiu și din conducerea APIA. În documentele anchetatorilor se arată că Bădălău ar fi primit de la unul dintre membrii grupării pulpe, piept și ficat de pui.

Anchetatorii au stabilit că membrii grupării au derulat „operațiuni comerciale triunghiulare scriptice”, valorificând mărfuri fără forme legale pe piața internă, cu eludarea legislației privind obligațiile fiscale generate de TVA, impozit pe profit.

„Reușita fraudei fiscale a fost posibilă datorită măsurilor de precauție folosite și sprijinului funcționarilor fiscali ai statului român, ai organelor de urmărire penală”, susțin anchetatorii.

Moubarak Mahmoud Sleiman, cetățean de origine arabă, a fost identificat de anchetatori drept liderul grupării.

„Inculpatul Moubarak Mahmoud Sleiman, asociat unic și administrator al SC Sam Plus International SRL București, a fost principalul organizator al grupului infracțional la care au aderat persoane interpuse, respectiv o parte dintre inculpații din prezenta cauză, implicați în înființarea firmelor fantomă, coordonarea operațiunilor și reprezentarea firmelor, inclusiv cu ocazia controalelor fiscale”, precizează DNA.

Printre cei implicați în acest dosar se numără și un inspector din cadrul ANAF, dar și șeful serviciul Rambursări TVA în cadrul Direcției de Finanțe Ialomița.

„Inculpații Traian Ilie (inspector în cadrul ANAF), Florin Dănilă (șef serviciu Rambursări TVA în cadrul DGFP Ialomița), Sorin Cristian Ștefan (cel care intermedia legătura cu funcționari fiscali din cadrul ANAF a unora dintre reprezentanții firmelor fantomă implicate în circuitul evazionist, în special a lui Moubarak Mahmoud Sleiman) au favorizat direct sau prin influențarea subordonaților care desfășurau verificări fiscale, rezultatul controlului fiscal efectuat la societățile fantomă pentru a ascunde implicarea lor în circuitul evazionist, prin efectuarea unor inspecții fiscale formale și prin aplicarea de sancțiuni contravenționale formale (modice)”, precizează DNA.

Aceștia îndrumau firmele cum să-și modifice declarațiile fiscale depuse la Administrația Finanțelor Publice (AFP) Slobozia, prin depunerea unor declarații rectificative, cu scopul obținerii restituirilor de TVA, deducerii de TVA în mod ilegal și ridicării măsurilor asiguratorii.

Potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale în acest dosar, rețelele de firmă fantomă constituite de Moubarak Mahmoud Sleiman au fost utilizate în favoarea unor beneficiari precum Avicola Mihăilești SRL, Avicola Crevedia SA, Avicola Tărtășești SA, Avicola Călărași SA, Palrom Inter SRL, Palrom SRL, Lacto Food SRL, Lactmar SRL, Atifco Internațional SRL, Caliprix International SRL și Carmistin SRL, controlate de membri ai grupării.

Procurorul Angela Nicolae, suspendată din funcția de șef al Biroului de Relații Internaționale și Programe, altele decât Phare, din Parchetul instanței supreme, este acuzată că, în perioada 2012-2013, a pretins și primit de la învinuiți, în mod repetat, la diferite intervale de timp, direct și prin intermediul fiului său, sume de bani între 2.000 lei și 5.000 lei.

În acest dosar, procurorii DNA au făcut, luni, 160 de percheziții în București și județele Prahova, Giurgiu, Arad, Călărași și Ialomița.

DNA a precizat că este vizată activitatea a peste 100 de firme românești și străine, persoanele implicate având calitatea de administratori de societăți comerciale români și străini, avocați, contabili și angajați ai Ministerului Finanțelor Publice.

Rețeaua infracțională viza monopolizarea producției și desfacerii produselor din carne, printr-un amplu mecanism evazionist, potrivit procurorilor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună