Prima pagină » Magazin » Cât de bine îți cunoști câinele? Ce înseamnă, de fapt, mișcarea cozii. STUDIU

Cât de bine îți cunoști câinele? Ce înseamnă, de fapt, mișcarea cozii. STUDIU

Cât de bine îți cunoști câinele? Ce înseamnă, de fapt, mișcarea cozii. STUDIU
Când un câine dă din coadă, noi credem că se bucură atunci când ne vede, dar un studiu publicat joi de revista Current Biology arată că mișcarea cozii către dreapta are o semnificație diferită decât atunci când câinele dă din coadă către stânga, scrie cotidianul spaniol ABC.

Când un câine dă din coadă, noi credem că se bucură atunci când ne vede, dar un studiu publicat joi de revista Current Biology arată că mișcarea cozii către dreapta are o semnificație diferită decât atunci când câinele dă din coadă către stânga, scrie cotidianul spaniol ABC, citat de Agerpres.

Studiul arată că, asemeni oamenilor, câinii au creierul organizat asimetric, emisferele dreaptă și stângă ale acestuia având funcții separate. Analiza extinde o cercetare realizată în Italia, ce a tras concluzia că, atunci când câinii manifestă emoții pozitive, precum întâlnirea stăpânului, își agită coada către dreapta, iar atunci când emoțiile sunt negative, cum este cazul apariției unui câine ostil, mișcare cozii este către stânga.

Potrivit noului studiu, direcția mișcării cozii are o semnificație și pentru ceilalți câini. În cursul cercetării, câinilor li s-au arătat filmulețe cu alți câini care-și agitau cozile în mod asimetric, la dreapta sau la stânga, și autorii investigației le-au studiat reacțiile. S-a observat că atunci când un câine îl vede pe altul mișcându-și coada la stânga, ritmul său cardiac crește și patrupedul devine neliniștit, în schimb rămâne relaxat atunci când observă o mișcare a cozii către dreapta.

Așadar, o mișcare a cozii către stânga corespunde unei activări a emisferei drepte a creierului, iar cea către dreapta, corespunde activării emisferei stângi.

Unul dintre autorii studiului crede că mișcarea asimetrică a cozii nu este rezultatul vreunei intenții a câinilor de a transmite mesaje în acest mod, ci este o reacție automată și involuntară determinată de activarea uneia dintre cele două emisfere cerebrale.

Autor