Președintele rus Vladimir Putin a promulgat o nouă lege care prevede o eventuală responsabilitate financiară a familiilor teroriștilor, cu câteva luni înainte de Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă de la Soci, relatează AFP.
Legea, publicată pe site-ul oficial pentru informații legale, deschide posibilitatea anchetării asupra situației financiare a rudelor „unei persoane care a comis un act terorist” și ca aceștia să fie obligați să plătească pentru pagubele cauzate de această persoană.
Textul prevede, în plus, o pedeapsă care poate ajunge până la zece ani de închisoare pentru orice persoană „care a primit un antrenament destinat să îi permită să comită acte teroriste”, mai ales un antrenament în mânuirea explozibililor și altor arme.
Legea permite totodată pedepsirea cu până la zece ani de închisoare a oricărei persoane care s-a alăturat, în străinătate, unei grupări teroriste ai cărei activiști sunt considerați ca provocând daune intereselor Rusiei.
Pe 21 octombrie, un atacator sinucigaș originar din Daghestan, o republică instabilă din Caucazul rus, a ucis șase persoane detonând încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa într-un autobuz plin de studenți, la Volgograd (sud-vest), un atentat care a reaprins temeri cu privire la securitatea JO de la Soci, cu 100 de zile înainte de începerea acestora.