Un grup de elevi și un profesor s-au îmbolnăvit de hepatită A în timp ce erau într-o tabără

Un grup de elevi și un profesor s-au îmbolnăvit de hepatită A în timp ce erau într-o tabără
Publicat: 04/11/2013, 22:31
Actualizat: 29/09/2018, 18:30

Un grup de elevi și un profesor din Horezu, județul Vâlcea, s-au îmbolnăvit de hepatită de tip A în timp ce se aflau într-o tabără, iar reprezentanții Direcției Județene de Sănătate Publică au început o anchetă epidemiologică în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit părinților, focarul a fost depistat la 14 dintre cei 30 de tineri care au fost în tabără și la profesorul lor coordonator, bolnavii fiind internați în spitalul din Râmnicu Vâlcea pentru tratament.

„Cei de la DSP spun că nu este nevoie de carantină în școală unde acești elevi învață, au fost 30 de copii și profesorul coordonator la începutul lunii octombrie la o tabără organizată la Călimănești printr-un proiect european care urmărea dezvoltarea abilităților de lideri ale elevilor și știm că sunt 14 elevi și dascălul însoțitor confirmați cu hepatită A. Am citit și noi că virusul hepatitei A este cel mai agresiv și se transmite cel mai des prin mâncare sau apa contanimata sau direct de la un purtător. Printre simptome sunt oboseală, stări de vomă, dureri abdominale, dureri musculare și febră și noi credem că în tabără au contactat hepatita”, a declarat un părinte.

Conducerea Direcției de Sănătate Publică Vâlcea a început o anchetă epidemiologică, în urma apariției focarului de infecție cu hepatită virală de tip A, în orașul Horezu, iar la Colegiul „Constantin Brâncoveanu” s-au luat măsuri privind dezinfecția.

Inspectorii DSP spun că nu este necesară închiderea unității școlare, ci doar vaccinarea persoanelor care au intrat în contact cu bolnavii.

„S-a început ancheta epidemiologică în cazul hepatitei A, ne-au fost semnalate primele cazuri la Colegiul Constantin Brâncoveanu din Horezu. Numărul cazurilor fiind în creștere, am luat măsuri pentru a izola focarul de infecție, am cumpărat de urgență 30 de doze de vaccinuri care au fost administrate subiecților ce au intrat în contact cu persoanele bolnave. Ancheta a fost extinsă și la nivelul Taberei Școlare din Cozia – Călimănești, de unde există suspiciuni că s-ar fi produs infectarea”, a declarat directorul DSP Vâlcea, dr.Luminița Apostolescu.

Conducerea Direcției pentru Tineret și Sport Vâlcea, instituție care administrează taberele școlare, spune că angajații acestora au analizele „la zi”, iar mâncarea servită nu a provocat îmbolnăvirea, ancheta DSP în acest caz fiind în desfășurare.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Un bărbat de 45 de ani din Bucureşti şi-a infectat intenţionat iubita cu HIV. Individul...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Ies la lumină noi detalii în cazul accidentului din Suceava, în care au murit cinci...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Teo Trandafir îl face praf pe Florin Salam: Regele României a murit!
Schimbări de ultimă oră anunțate de ANM. Fenomene ostile în România
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Utilizatorii de antidepresive ar putea renunța la tratament doar cu ajutorul medicului de familie
×