6,5 milioane de sirieni și-au abandonat locuințele din cauza războiului

6,5 milioane de sirieni și-au abandonat locuințele din cauza războiului
Publicat: 05/11/2013, 12:34
Actualizat: 03/02/2019, 15:45

În total, 9,3 milioane de sirieni au de-acum nevoie de ajutor umanitar pentru a supraviețui, față de 6,8 milioane în septembrie, iar 6,5 milioane de sirieni au fost nevoiți să-și abandoneze casele, față de 4,25 de milioane în septembrie, a precizat Valerie Amos, coordonatoarea operațiunilor umanitare ONU, în fața membrilor Consiliului de Securitate.

De asemenea, numărul total al refugiaților sirieni va atinge 3 milioane până la sfârșitul anului, apreciază Națiunile Unite.

Având în vedere faptul că unele țări vecine nu mai pot face față afluxului de refugiați sirieni, precum Iordania, care a avertizat în acest sens, Valerie Amos a îndemnat Consiliul de Securitate să exercite mai multă presiune pentru a permite transportarea ajutorului umanitar în centrul țării.

În plus, Valerie Amos a solicitat Consiliului „să recurgă la toate pârghiile sale politice atât pe lângă regimul Bashar al-Assad, cât și pe lângă opoziție”, pentru a garanta transportarea hranei și medicamentelor, a anunțat ambasadorul britanic la ONU, Mark Lyall Grant, care a participat la o reuniune privată a lui Valerie Amos cu reprezentanți ai Consiliului de Securitate.

Peste 100.000 de sirieni au murit de la începutul conflictului, în martie 2011, iar „situația continuă să se deterioreze rapid și inexorabil”, a anunțat Amanda Pitt, purtătoarea de cuvânt a lui Valerie Amos.

Valerie Amos continuă să „preseze Consiliul să-și folosească ajutorul și influența asupra diferitelor părți implicate în conflictul sirian pentru a asigura protecția civililor și instalațiilor civile, acces protejat la bunuri și personal medical, precum și livrarea liberă și în siguranță deplină a ajutorului umanitar”, a mai spus Amanda Pitt.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Ordin de la UE. Devine interzis în România. Măsura se aplică în toate statele membre
Mircea Badea, deconspirat de Carmen Brumă. Să-l mai credem?
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu