Microsoft România a anunțat că va lansa Windows 8.1 pentru companii cu ocazia conferinței Microsoft Summit 2013, unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie și business ale anului, care are loc la București în perioada 6 – 7 noiembrie.
„Windows 8.1 este un update major la Windows 8, care continuă viziunea de a redesena experiența de PC, încorporând feedback de la clienții și partenerii noștri și aducând o serie de funcționalități noi avansate”, a declarat Ionuț Gaotă, Windows & Mobile Business Group Lead la Microsoft România.
Pentru clienții companii, Windows 8.1 aduce posibilitatea de pornire direct în desktop și reintroduce butonul Start. În plus, pentru utilizatorii de business, Windows 8.1 Pro aduce multe îmbunătățiri și funcții noi pentru scenarii de mobilitate și management, securitate, BYOD (BringYourOwn Device) și la nivel de interfață.
Despre ce aduce nou Windows 8.1 am scris după lansarea oficială pentru consumatorii individuali.
La Microsoft Summit, eveniment la care gândul participă, vor fi sesiuni dedicate Windows 8.1. Miercuri, 6 noiembrie, Krzysztof Szafer, Technology Specialist la Microsoft, va discuta despre oportunitățile pe care le aduce integrarea dispozitivelor cu Windows 8.1 în companie, iar joi, 7 noiembrie, Milad Aslaner, Premier Field Engineer în cadrul Microsoft, detaliază pas cu pas procesul de adoptare și administrare a Windows 8.1 în companii și cum se traduce el în performanța unui business.
Mai multe detalii despre agendă găsiți pe site-ul dedicat evenimentului.