Grupul american Liberty Global, care deține operatorul de cablu UPC, a raportat venituri de peste 100 milioane dolari în România în primele nouă luni ale anului, în urcare cu circa 7% față de nivelul din perioada corespunzătoare a anului 2012, pe fondul creșterii numărului de contracte cu clienții.
Astfel, veniturile obținute de UPC în România în perioada ianuarie-septembrie au urcat cu 6,6%, de la 97,1 milioane de dolari la 103,6 milioane de dolari, potrivit unui raport al Liberty Global, controlat de miliardarul american John Malone.
De asemenea, grupul raportează încasări de 96,7 milioane de dolari în perioada analizată de la operațiunile de televiziune prin satelit din Ungaria, Cehia, România și Slovacia.
În trimestrul al treilea, veniturile UPC România au avansat cu 11,5% față de perioada corespunzătoare a anului trecut, de la 31,1 milioane de dolari la 34,7 milioane de dolari. Încasările din servicii de televiziune prin satelit în cele patru state din Europa Centrală și de Est se ridică la 33,4 milioane de dolari în perioada iulie-septembrie.
În monedă locală, veniturile UPC România au crescut în trimestrul al treilea cu 3,3%, de la aproximativ 112 milioane lei la 116 milioane lei, potrivit datelor comunicate miercuri de companie.
Numărul abonamentelor la serviciile UPC România (indicatorul RGU) a urcat de la începutul acestui an cu 2,5%, la 1,778 milioane de contracte, datorită creșterilor înregistrate în zona serviciilor de internet și telefonie.
Față de septembrie 2012, baza de abonamente a avansat cu 103.200 unități, sau 6%, precizează UPC România.
Numărul clienților companiei a scăzut ușor de la începutul anului, dar a crescut cu 6.600 în trimestrul al treilea, la 1,160 milioane.
Numărul abonaților la serviciile de internet ale UPC România a crescut în primele nouă luni ale anului cu 8%, la 360.900, în timp ce baza de clienți pe segmentul de telefonie a avansat cu 15%, la 262.900, potrivit raportului companiei. Față de septembrie 2012, UPC România are cu 14% mai mulți clienți la serviciile de internet și cu 24% mai mulți abonați pe telefonie.
„Internetul este segmentul din telecom cu cel mai mare potențial de creștere și are un impact pozitiv în economie – contribuția broadband-ului în PIB este de 3,5 miliarde de euro, iar în condițiile implementãrii unor mãsuri de sprijin, aceastã contribuție se poate dubla pânã în 2018”, a declarat Severina Pascu, CEO al UPC România, într-un comunicat al companiei.
Totodată, numărul contractelor de servicii video (TV prin cablu și satelit) a scăzut ușor, cu 1,4%, la 1,155 milioane. Compania avea la 30 septembrie 380.900 de clienți pe cablu analog, 456.600 abonați pe cablu digital și 317.500 contracte pentru televiziune prin satelit (DTH).
Astfel, numărul abonaților la serviciile de televiziune digitală prin cablu a urcat cu 13.800 în perioada iulie-septembrie și cu13% față de perioada corespunzătoare a anului trecut, potrivit UPC România. Pe segmentul de TV prin cablu, numărul clienților companiei a avansat cu 7% față de septembrie 2012.