Fostul șef al Guvernului italian Silvio Berlusconi, condamnat definitiv al un an de închisoare, afirmă că fiii și fiicele sale „se simt ca evreii în timpul lui Hitler”, într-o carte care va apărea în curând, relatează AFP.
„Copiii mei spun că se simt ca familiile evreiești în Germania sub regimul lui Hitler. Avem într-adevăr pe toată lumea împotriva noastră”, a declarat el în această carte a jurnalistului Bruno Vespa, din care au fost difuzate câteva fragmente.
Il Cavaliere, în vârstă de 77 de ani, a fost condamnat definitiv la 1 august la un an de închisoare pentru fraudă fiscală și în octombrie la doi ani de interzicere de a executa vreo funcție publică de o Curte de Apel, o decizie împotriva căreia el va depune un recurs în casație.
Senatul va trebui să dezbată, la sfârșitul lunii, excluderea sa din Senat în urma condamnării definitive. Silvio Berlusconi vede în aceasta semnul încrâncenării „magistraților de stânga” care încearcă, potrivit lui, de 20 de ani să îl elimine de pe scena politică și sunt pe punctul de a-l exclude din Parlament.
El a exclus în mod hotărât posibilitatea de a pleca să trăiască în străinătate, declarându-se „100 la sută italian”. Ar fi totuși dificil pentru el să facă acest lucru, având în vedere că pașaportul i-a fost confiscat în urma condamnării.
„Sunt italian 100 la sută. Am rădăcinile în Italia. Aici am fost antreprenor, om de sport, lider politic. Este țara mea, țara pe care o iubesc și unde am totul: familie, prieteni, firme, casă. Nici măcar nu mă gândesc la posibilitatea de a părăsi Italia”, a declarat el.