Căpitanul echipei Steaua, Alexandru Bourceanu, a declarat, miercuri, la finalul partidei cu FC Basel, scor 1-1, că din punctul său de vedere șansele de calificare în 16-imile Ligii Europa sunt nule.
„Șansele sunt nule de calificare, golaverajul ne este defavorabil. Trebuie să facem cu patru puncte mai mult decât adversarul sau el să piardă la diferențe mari, ceea ce e cam greu”, a spus Bourceanu, la DigiSport.
Alexandru Bourceanu a afirmat că Steaua nu a câștigat meciul cu FC Basel din cauza lipsei de concentrare la contraatacuri. „E ciudat cum se schimbă totul într-o fracțiune de secundă. E greu de digerat acum. Privind la cald, după ce am marcat rapid, am încercat să-i blocăm să nu încerce pase scurte. Nu am avut clarviziune pe contraatac pentru a încheia meciul. Cred că am făcut o partidă bună și în multe momente am jucat ce ne-am propus. Din păcate nu am adus cele trei puncte. Am avut o șansă mare azi pe care am ratat-o”, a completat Bourceanu.
Bourceanu nu crede că echipele românești vor putea obține performanțe în Liga Campionilor din cauza investițiilor mici. „La investițiile care sunt în fotbal și modul în care se cresc jucătorii, va fi greu să avem un cuvânt greu de spus. Întâlnim adversari de calibru”, a subliniat Bourceanu.
Fundașul Lukasz Szukala a menționat, la DigiSport, că Steaua a demonstrat că are valoare pentru Liga Campionilor. „Suntem foarte supărați, pentru că am avut trei puncte în buzunar. Dacă greșești, iei un gol în minutul 90, dar mergem mai departe și sperăm să câștigăm cu Schalke acasă. Cred că am făcut un meci foarte bun și merităm să fim în Liga Campionilor, dar am greșit la ultima fază. Matematic șanse de calificare mai există, mai sunt șase puncte și să vedem ce putem face. Din păcate avem doar două puncte, nu avem patru”, a explicat Szukala.
Campioana României, Steaua București, a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susținut, miercuri, în deplasare, în compania echipei elvețiene FC Basel, în etapa a IV-a a grupei E a competiției. Pentru Steaua a marcat Piovaccari ’17, iar pentru FC Basel a înscris Sio ’90+1. Steaua se află pe ultimul loc în grupa E, cu două puncte după patru meciuri.