Andrei Plăcintă a fost transferat la Penitenciarul Timișoara. Fiul fostului senator Sorina Plăcintă a fost condamnat la patru ani și jumătate de închisoare

Andrei Plăcintă a fost transferat la Penitenciarul Timișoara. Fiul fostului senator Sorina Plăcintă a fost condamnat la patru ani și jumătate de închisoare
Publicat: 07/11/2013, 13:06
Actualizat: 27/09/2014, 03:58

Andrei Plăcintă, fiul fostului senator Sorina Plăcintă, care a fost condamnat la patru ani și jumătate de închisoare cu executare, a fost transferat, joi, din arestul Poliției Timiș în Penitenciarul Timișoara, unde va fi supus unor controale medicale în următoarele 21 de zile.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Timișoara, Carmen Uțoiu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Andrei Plăcintă a fost transferat, joi dimineață, din arestul Poliției Județene Timiș, unde a stat începând de marți, când s-a predat, la Penitenciarul din Timișoara, unde în următoarele 21 de zile va fi supus unor controale.

„Se fac formalitățile de încarcerare. Va sta în carantinare și observare timp de 21 de zile. În această perioadă sunt evaluate nevoile celui încarcerat, starea de sănătate și tot ce ține de începutul executării pedepsei. De asemenea, se verifică toate datele și dosarul acestuia”, a explicat Carmen Uțoiu.

Întrebată în ce condiții este încercerat Andrei Plăcintă, Uțoiu a spus că acesta „stă într-o secție pentru persoane nou depuse în penitenciar”.

Fiul fostului senator Sorina Plăcintă, Andrei, condamnat definitiv la patru ani și jumătate de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor și ultraj, s-a predat, marți dimineață, la Poliția Timiș, fiind dus în arest.

Marți dimineață, înainte de a se preda Poliției, fiul fostei senatoare a postat pe Facebook, de lângă Timișoara, un filmuleț cu mesajul „Pa, pa, băieți!”. Luni seară, când instanța supremă a pronunțat decizia definitivă de condamnare, Andrei Plăcintă se afla în județul Caraș-Severin, lângă comuna Topleț, de unde a postat, tot pe Facebook, mesajul: „Am primit 4 ani și jumătate cu executare începând acum. Ne mai vedem”.

Fiul fostului senator Sorina Plăcintă, Andrei, în vârstă de 23 de ani, a fost condamnat definitiv la patru ani și jumătate de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor și ultraj, după ce instanța supremă i-a respins ca nefondat recursul împotriva deciziei Curții de Apel București.

În 7 martie, Andrei Plăcintă a fost condamnat de magistații Curții de Apel București la patru ani și șase luni ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor și ultraj contra bunelor moravuri, decizia fiind atacată cu recurs.

Instanța a dispus condamnarea lui Andrei Plăcintă la patru ani și șase luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat. Totodată, Andrei Plăcintă a primit o pedeapsă de nouă luni de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri, urmând să execute, dacă decizia va rămâne definitivă, pedeapsa cea mai grea, de patru ani și șase luni de închisoare.

Magistrații Curții de Apel București l-au achitat pentru tâlhărie.

Dosarul în care este acuzat Andrei Plăcintă a fost rejudecat la Curtea de Apel București în urma unei decizii din 9 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În 6 iulie 2012, Andrei Plăcintă a fost condamnat de Curtea de Apel București la șase ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor. Andrei Plăcintă a mai primit atunci o pedeapsă de 11 luni de închisoare cu executare pentru ultraj contra bunelor moravuri, fiind achitat pentru fapta de tâlhărie, pe motiv că lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii.

Totodată, prin decizia din iulie 2012 a Curții de Apel București, lui Andrei Plăcintă i-au fost ridicate o serie de drepturi civile, printre care și acela de a nu da examen pentru obținerea permisului auto și de a nu conduce vreun vehicul timp de trei ani după executarea pedepsei principale.

În 14 martie 2012, Andrei Plăcintă a fost condamnat de Tribunalul București la trei ani de închisoare cu suspendare.

Fiul senatorului Sorina Plăcintă a fost trimis în judecată la începutul lunii iunie 2011, de către procurorii Parchetului Capitalei, care l-au acuzat de tentativă de omor calificat, tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice în legătură cu un incident petrecut în 6 decembrie 2010, pe strada Berzei din Capitală.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, „în seara 6 decembrie 2010, pe fondul unor neînțelegeri cu partea vătămată H.I.D. (Delia Iulia Harabulă, fosta iubită a lui Andrei Plăcintă, n.r.), inculpatul a lovit-o pe aceasta și a deposedat-o de un telefon mobil, iar ulterior s-a urcat cu picioarele pe capota și plafonul autoturismului părții vătămate, pe care l-a deteriorat, în sensul că i-a îndoit capota și i-a spart luneta”, potrivit Parchetului.

În momentul în care, în apărarea părții vătămate au intervenit mai multe persoane, Andrei Răzvan Plăcintă, aflându-se la volanul autoturismului marca Renault Laguna, a pătruns cu acesta pe trotuar cu intenția vădită de a-i lovi. În aceste împrejurări, în timp ce S.N. (Nicolae Stan, n.r.) încerca să îl oprească, ținându-se cu mâinile de capota autoturismului, a fost împins de autoturism, s-a dezechilibrat și a căzut.

„Acuzatul și-a continuat deplasarea și a surprins-o pe aceasta (partea vătămată Nicolae Stan n.r.) sub autoturism, după care, prin mai multe manevre succesive ale autoturismului în față și în spate a trecut peste partea vătămată, provocându-i mai multe leziuni traumatice ce au determinat internarea la Spitalul Universitar de Urgență București și au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale”, potrivit procurorilor.

Andrei Răzvan Plăcintă a stat în arest din 8 decembrie 2010 până în 6 ianuarie 2011.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat peste 99,7%
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”