Un bărbat din China și-a dat soția în judecată din cauză că i-a făcut copiii prea urâți, scrie ziarul Irish Times. Jian Feng ar putea intra, astfel, în istorie drept primul soț care își dă nevasta în judecată din cauză că i-a adus pe lume urmași care nu au trăsături pe măsura așteptărilor lui.
După ce i s-au născut copiii, bărbatului nu-i venea să creadă că sunt ai lui. Ca urmare, Jian Feng a cerut un test de paternitate.
Testele înscă au arătat că el este de fapt tatăl natural al micuților. Pentru că nu s-a obișnuit cu ideea că poate face copii așa de urâți, chinezul și-a dat în judecată soția pentru că i-a ascuns că înainte de a-l cunoaște și-a facut o operații estetice de 100.000 de dolari, cei mici semănând în realitate cu ea – varianta dinainte de operații estetice. Judecătorii i-au dat dreptate bărbatului și au pus-o pe femeie să-i plătească 120.000 de dolari.