O tânără de 19 ani a murit, vineri seară, după ce a fost lovită de o mașină pe o trecere de pietoni din muncipiul Constanța, iar inițial șoferul vinovat a fugit de la locul accidentului, el predându-se însă la Poliție după aproximativ trei ore.
Potrivit reprezentanților Serviciului Poliției Rutiere Constanța, accidentul a avut loc vineri, în jurul orei 23.00, pe strada Dezrobirii din municipiul Constanța.
Un autoturism Renault, condus de un bărbat de 29 de ani, se deplasa dinspre bulevardul I.C. Brătianu către strada Baba Novac, iar la trecerea de pietoni din dreptul unei școli a lovit în plin o tânără de 19 de ani, care traversa strada regulamentar.
La fața locului a ajuns un echipaj SMURD, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva pe tânără.
Imediat după accident, șoferul a fugit de la locul faptei, părăsindu-și mașina.
Ulterior, vineri noapte, în jurul orei 2.30, șoferul vinovat s-a predat polițiștilor Secției 2 Constanța. El a fost testat cu etilotestul și a reieșit că avea o alcoolemie de 0,56 la mie.
Totodată, oamenii legii iau în calcul varianta ca bărbatul să nu aibă permis de conducere, documentul prezentat în acest sens fiind suspectat că este falsificat.
Bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de sâmbătă să fie prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă.
El este acuzat de ucidere din culpă, conducere în stare de ebrietate și părăsirea locului accidentului, la care se poate adăuga și fals și uz de fals dacă se va constata că permisul de conducere a fost falsificat.