Agenția de presă franceză France Presse (AFP), cea mai veche din lume, a preluat, luni, pe fluxul său de știri, ancheta Sindromul NU, realizată de gândul, după publicarea celui mai recent material al investigației, OMUL CARE NU EXISTĂ.
Știrea a apărut ulterior și în 20 minutes:
UPDATE 12:00 Articolul gândul a fost preluat și în edițiile print și online ale The News International, din Pakistan:
UPDATE 17:30 AFP a preluat povestea „Omul care nu există” și pe fluxul din limba engleză. Totodată, ancheta gândul este prezentată și de Global Post:
AFP prezintă concluziile proiectului gândul susținut de Fundația Carter Center din Atlanta, SUA, și Centrul pentru Jurnalism Independent din București, precum și povestea lui Florin Jalaboi, militarul român în rezervă care contrazice poziția oficială a Armatei Române privind stresul posttraumatic, respectiv că nu există asemenea cazuri în rândul soldaților noștri.
„Armata română ascunde cazurile de stres posttraumatic (PTSD) în rândul militarilor reveniți din misiuni în Irak sau Afganistan, arată cotidianul online Gândul, în contextul unei îndelungate anchete pe acest subiect”, scrie AFP, după care citează din articolele din SINDROMUL NU, un proiect realizat de Alina Matiș (editor gândul) și Florin Negruțiu (redactor-șef).
Agenția îl citează și pe col.dr.psih. Adrian Prisăcaru, șeful Laboratorului psihologic (fosta Secție de psihologie militară) din cadrul Statului Major General (SMG), care susține, în interviul acordat gândul, că niciun soldat român nu a fost diagnosticat cu stres posttraumatic, o tulburare care se întâlnește în rândul tuturor celorlalte armate participante la misiunile NATO în Irak și Afganistan (găsiți definiții și statistici AICI).
„Gândul a publicat povestea unui militar român care a fost în Afganistan și care a fost diagnosticat oficial ca suferind de tulburarea de stres posttraumatic”, relatează AFP, preluând titlul „OMUL CARE NU EXISTĂ”, o etichetă pusă acestui om scos imediat după diagnostic – și după două tentative de suicid – din acest sistem care susține că nu are oameni ca el și rămas cu o pensie de numai 571 de lei. Adică 128 de euro, precizează imediat jurnaliștii.
Ziarul gândul a fost primit, în urmă cu două săptămâni, premiul anual pentru jurnalism la Gala Gesturilor de Suflet în Sănătate Mintală, eveniment organizat de Fundația Estuar, în colaborare cu Primăria Sectorului 6 și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sectorul 6. Distincția, acordată în fiecare an unui jurnalist sau unei echipe de jurnaliști pentru contribuția în domeniul sănătății mintale în România, a fost decernată pentru ancheta „Sindromul Nu”.
URMĂRIȚI ÎNTREAGA ANCHETĂ „SINDROMUL NU”