Prima pagină » Economic » Cu cât vor crește tarifele pe litoralul românesc anul viitor

Cu cât vor crește tarifele pe litoralul românesc anul viitor

Cu cât vor crește tarifele pe litoralul românesc anul viitor
Tarifele pe litoral pentru anul viitor vor crește cu 5-8%, pe fondul majorării prețurilor la utilități, a taxelor locale și a impozitelor, a declarat luni într-o conferință de presă Dragoș Răducan, vicepreședintele Federației Patronatelor în Turismul Românesc (FPTR).

„Această creștere nu va acoperi scumpirile în lanț care se anunță pentru anul viitor, iar hotelierii văd sezonul estival viitor ca fiind plin de incertitudini”, a spus Răducan.

Majorările de prețuri vin în urma unui sezon mai slab în acest an pe litoral, când numărul de turiști a scăzut cu 5%, potrivit datelor FPTR.

Dragoș Răducan spune că din cauza puterii scăzute de cumpărare, tot mai mulți români caută în hoteluri doar cazarea, iar mâncarea o cumpără din supermarketuri și chiar ajung să gătească în camere.

„Primim tot mai multe sesizări de la hotelierii de pe litoral, care se plâng că turiștii gătesc în camere, ceea ce poate duce la distrugerea mobilierului”, a afirmat oficialul federației.

Răducan mai spune că dacă TVA la alimentația din restaurantele hotelurilor ar scădea de la 24% la 9%, numărul românilor în aceste restaurante ar crește cu cel puțin 30%, pe fondul reducerii prețurilor.

Autor

Citește și