Antonescu, despre amânarea integrării în Schengen: Este o nedreptate, România și-a îndeplinit obligațiile

Antonescu, despre amânarea integrării în Schengen: Este o nedreptate, România și-a îndeplinit obligațiile
Publicat: 12/11/2013, 18:30
Actualizat: 23/05/2015, 08:59

Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că amânarea integrării în spațiul Schengen este o „nedreptate care i se face României”, care a îndeplinit toate standardele tehnice și organizatorice.

„Este o nedreptate care i se face României și spun asta de câțiva ani la rând. Spun acest lucru având în vedere faptul că România a îndeplinit criteriile de integrare în Schengen, le-a îndeplinit de multă vreme. A cheltuit niște bani, a îndeplinit niște standarde și tehnice și organizatorice, de tot felul, iar lucrul acesta nu îl spun numai eu sau numai autorităție românești, însuși președintele Comisiei Europene, ca să nu mai vorbesc de diverși lideri , oficiali ai unor țări europene au declarat în repetate rânduri că România a îndeplinit criteriile pentru a intra în Schengen”, a spus liberalul.

Liderul PNL a adăugat că această nouă amânare demonstrează că sunt „criterii de altă natură”, iar cele actuale sunt „incorect aplicate ceea ce este regretabil”.

„Aș fi așteptat de la președintele CE nu doar să constate acest lucru ci să ne spună ce face domnia sa în calitate de președinte al Comisiei, dacă a repetat de atâtea ori că România ar trebui să intre în Schengen pentru că a îndeplinit criteriile”, a spus Antonescu.

Potrivit acestuia, integrarea în Schengen reprezintă o temă pentru diplomația românească și oficialii rămâni.

„Eu nu citesc o cheie partizană acest lucru, pentru că a existat tentația ca opoziția să reproșeze celor de la putere că nu ating acest obiectiv. Este un obiectiv care nu a fost atins nici pe vremea guvernelor dinainte. Cauzele sunt de căutat în altă parte. Strict pe acest capitol, România și-a achitat obligațiile”, a precizat Crin Antonescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal