Cotidianul local ziarmm.ro publică mai multe fotografii deocheate cu Alexandra Rus, consiliera deputatului PNL Mircea Dolha, în ipostaze tandre cu alte femei.
În fotografii, Alexandra Rus apare sărutându-se cu alte femei sau atingându-le pe acestea în zonele intime. Fotografiile au fost realizate în cluburi sau în aer liber, la piscină sau în parc, și au fost postate pe Facebook chiar de consiliera deputatului PNL, fiind apoi preluate în ziar.
Tânăra nu pare deranjată de faptul că fotografiile au ajuns în presă, ba din contră. „Cineva ține morțiș să îmi facă reclamă gratuită, îi mulțumesc pentru asta! Și Elena Udrea tot cu cancanuri a pornit, eu cu siguranță voi ajunge tot acolo unde a ajuns ea! Follow me (urmărește-mă, în cazul în care nu știi să traduci)”, a scris Alexandra Rus pe Facebook.
Ca o ironie, PNL-istul Mircea Dolha este unul dintre cei doi senatori români care s-au declarat împotriva căsătoriilor între persoane de același sex, având chiar și o inițiativă legislativă care prevedea introducerea în Constituție a unor precizări referitoare la acest aspect.