Prima pagină » Auto » VW recheamă 2,64 milioane de vehicule la nivel mondial pentru remedierea unor defecțiuni

VW recheamă 2,64 milioane de vehicule la nivel mondial pentru remedierea unor defecțiuni

VW recheamă 2,64 milioane de vehicule la nivel mondial pentru remedierea unor defecțiuni
Volkswagen (VW) recheamă circa 2,64 de milioane de vehicule la nivel mondial, inclusiv în China, pentru remedierea unor defecțiuni la sistemul electric și la sistemul de direcție, relatează Bloomberg.

Volkswagen (VW) recheamă circa 2,64 de milioane de vehicule la nivel mondial, inclusiv în China, pentru remedierea unor defecțiuni la sistemul electric și la sistemul de direcție, relatează Bloomberg.

Grupul german recomandă folosirea unui ulei mineral la cutiile de viteze cu dublu ambreiaj de la 1,6 milioane de autoturisme și vehicule van, în loc de ulei sintetic, a declarat Michael Franke, purtător de cuvânt al VW.

Alte 800.000 de SUV-uri Tiguan ar putea avea defecte la sistemul de iluminat, iar 239.000 de pickup-uri Amarok au nevoie de remedierea unor scurgeri de carburant, a precizat joi VW.

Rechemările anunțate în această lună de VW, Chrysler Group, Toyota Motor și Mitsubishi Motors scot în evidență problemele provocate de includerea unor tehnologii tot mai sofisticate în noile modele.

Nissan Motor a angajat un expert auto de la revista Consumer Reports din Statele Unite drept consilier executiv pe probleme de calitate a vehiculelor, citând necesitatea de a ține pasul cu complexitatea produselor.

„Nu este o problemă specifică VW, este unul dintre lucrurile care se întâmplă la producătorii auto de masă”, a declarat Frank Schwope, analist la banca Nord LB în Hanovra.

Înlocuirea lubrifiantului de la cutiile de viteză cu dublu ambreiaj are rolul să prevină apariția unor defecțiuni electrice.

Programul de rechemări include vehicule Volkswagen, Audi, Skoda și Seat.

O instituție de reglementare din China a anunțat joi că 640.309 de vehicule din țară vor fi incluse în această campanie.

VW a rechemat în luna martie 384.181 de vehicule în China, după ce televiziunea de stat a relatat despre apariția unor vibrații, pierderi de energie și accelerări subite la unele modele VW, între care Golf. Programul de reparații, care a implicat și probleme la cutiile de viteză cu dublu ambreiaj, l-a determinat pe directorul diviziei VW din China să prezinte scuze la salonul auto de la Shanghai din luna aprilie.

Citește și