Atleta Mirela Lavric spune că a fost sechestrată în locuința fostului prieten și i-a fost ruptă geaca

Atleta Mirela Lavric spune că a fost sechestrată în locuința fostului prieten și i-a fost ruptă geaca
Publicat: 14/11/2013, 16:37
Actualizat: 06/02/2016, 21:30

Atleta Elena Mirela Lavric, care luni seară a ajuns la spital după ce s-a aruncat de la etajul 1 al unui bloc din Iași unde locuiește fostul său prieten, spune că a fost sechestrată în locuință, i-a fost ruptă geaca și i-a fost pus un prosop la gură ca să nu fie auzită când strigă după ajutor.

Atleta vasluiancă a explicat cum s-au întâmplat lucrurile luni seară, susținând că a trăit o adevărată traumă în apartamentul prietenului ei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În cursul serii de luni m-am reîntors la Iași, la apartamentul prietenului meu Ionuț, după ce, în cursul aceleiași zile, am fost la Vaslui, la antrenamente. Când am ajuns în fața blocului, l-am așteptat pe prietenul meu, iar el a apărut la un moment dat cu o fată care lucra la un proiect. Am urcat în apartamentul lui, ulterior luându-mi bunurile personale, respectiv telefonul, cheile și geanta. Apoi a început să vorbească despre relația noastră eu reproșându-i că face acest lucru de față cu alte persoane”, a declarat Mirela Lavric.

Atleta a povestit că imediat au apărut la fața locului un prieten comun cu o fată despre care ea bănuia că fostul ei prieten ar fi avut o relație și cu care l-ar fi surprins în urmă cu un an.

„Ulterior, a început tot calvarul, m-au sechestrat și m-au forțat să stau împotriva voinței mele în acel apartament. Mi-au rupt geaca de pe mine și mi-au pus un prosop la gură să nu audă vecinii când strig după ajutor, mi-au spus cuvinte foarte urâte. Am plâns și am implorat să-mi dea drumul. După 45 de minute am ajuns într-un dormitor, iar Ionuț a plecat la bucătărie lăsându-mă singură. În momentul respectiv, am vrut să mă salvez și, drept urmare, m-am urcat pe geam și am sărit cu intenția de a mă agăța de copacul care era în fața blocului. Nu mai țin minte dacă am reușit să mă prind de vreo creagă, cert este că am ajuns pe pământ, de unde m-am ridicat și am ajuns până în dreptul mașinii unde am leșinat. Apoi a venit un echipaj de la ambulanță care mi-a acordat primul ajutor, după care m-au dus la spital”, a mai declarat Mirela Lavric.

Atleta vasluiancă susține că după ce a ajuns la spital l-a sunat pe prietenul ei să-i dea lucrurile personale, lucru care nu s-a întâmplat decât după aproximativ trei ore de la incident, când, în fapt, cheile, geanta și telefonul mobil ale Mirelei Lavric au fost recuperate de către antrenoarea sa din Vaslui, Viorica Pintilie, care a ajuns la Iași în urma apelului telefonic făcut de către Ionuț Parfene.

„În cursul zilei de ieri (miercuri – n.r.) am depus plângere la Poliția din Iași împotriva lui Ionuț pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Tot ce a apărut în presă nu este adevărat că aș fi avut o tentativă de suicid. Eu am multe de oferit, nu am de gând să mă opresc aici, astfel încât nu aveam de ce să-mi iau viața în condițiile în care sunt în plină accesiune și am peste 160 de medalii până în prezent”, a mai spus Mirela Lavric.

Atleta vasluiacă a mai precizat că în trecut fostul ei prieten ar fi fost un consumator de droguri.

„Nu știu acum dacă mai consumă droguri, însă în trecut a făcut-o, așa după cum a afirmat față de mine. În urmă cu o săptămână, i-am împrumutat 400 de euro, iar după ce și-a văzut banii m-a amenințat că mă face bucăți dacă le spun părinților că i-aș fi dat banii aceia. Până la incident, eram într-o relație bună cu el, eram un cuplu bun”, a mai spus Mirela Lavric.

Atleta a mai spus că nu are nicio problemă legată de starea de sănătate în urma căderii de la etajul întâi, ea fiind diagnosticată de către medici cu o entorsă la gleznă și câteva contuzii.

Atleta Mirela Lavric a depus plângere penală la Poliția Iași împotriva fostului ei prieten pentru lipsire de libertate în mod ilegal, după ce tânăra ar fi fost sechestrată într-un apartament din municipiul Iași.

Mirela Lavric a dezmințit categoric că ar fi vrut să se sinucidă, atleta susținând că de fapt a vrut să se salveze după ce a fost sechestrată în apartamentul prietenului ei de la Iași, Ionuț Parfene.

Atleta Elena Mirela Lavric, medaliată cu aur la mai multe competiții internaționale, a ajuns la spital, luni seară, după ce a căzut de la etajul 1 al unui bloc din Iași unde locuiește fostul său iubit. Tânăra, în vârstă de 22 de ani, a suferit răni ușoare și a fost transportată la Spitalul „Sfântul Spiridon”, iar de acolo la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, după câteva ore solicitând să fie externată.

În acest caz, Poliția a deschis o anchetă.

Elena Mirela Lavric are 22 de ani și este multiplă campioană europeană de tineret, la atletism, la proba de 800 de metri și campioană mondială de tineret, la aceeași probă. Tânăra a fost una dintre sportivele care au reprezentat România la Jocurile Olimpice din 2012, iar anul acesta a fost medaliată cu aur la Jocurile Francofoniei, la probele de 800 de metri și la ștafeta de 4×400 de metri.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună