Percheziții la sediul Federației Mine Energie, conduse de Marin Condescu

Percheziții la sediul Federației Mine Energie, conduse de Marin Condescu
Publicat: 15/11/2013, 15:00
Actualizat: 15/11/2013, 15:02

Noi percheziții au loc, vineri după-amiază, la biroul de la Federația Națională Mine Energie pe care Marin Condescu îl are la Târgu Jiu, în aceeași clădire în care se află și sediul clubului de fotbal Pandurii, care a fost percheziționat de mai multe ori în ultima perioadă.

La descinderi participă polițiști de la IPJ Gorj, aceștia venind la biroul liderului sindical în jurul orei 14.00, în sediul Federației Mine Energie aflându-se și Condescu.

Surse din rândul anchetatorilor afirmă că oamenii legii ar urma să ridice din biroul lui Condescu calculatorul pe care acesta îl folosește atât în calitate de lider sindical, cât și ca președinte al Consiliului de Administrație al clubului Pandurii.

Președintele Consiliului de Administrație al Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a fost reținut, marți seară, pentru delapidare, fals în înscrisuri, uz de fals și spălare de bani, fiind acuzat că a falsificat trei contracte de cesiune de creanțe și că a prejudiciat clubul cu peste 2,6 milioane de lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Tribunalului Gorj, procuror Cristina Ciobanu, trei contracte de cesiune cu firma Edenred România SRL București, care asigura tichetele de masă pentru minerii din fosta Societate Națională a Lignitului Oltenia, au fost falsificate, având ca dată a încheierii lor 23 martie 2011, 6 aprilie și 29 septembrie 2011.

Joi seară, Tribunalul Gorj a respins propunerea procurorilor Parchetului Tribunalului Gorj de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Marin Condescu, aceeași decizie fiind luată și în cazul vicepreședintelui Clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Viorel Temelescu, și el reținut în aceeași seară cu Condescu.

Conform referatului depus de procurorul Emil Moța la dosarul deschis pe numele lui Marin Condescu, arestarea preventivă a acestuia a fost solicitată ca urmare a posibilităților pe care acesta le-ar avea în libertate de a influența mersul anchetei, procurorul invocând „cunoștințele” pe care Condescu le-ar avea la șeful statului și la premier.

„Acesta se prevalează de influența pe care o are sau lasă să se creadă că ar avea-o asupra unor înalți demnitari ai statului, în discuțiile purtate cu diverse persoane, precum și cu organele de urmărire penală, făcând dese referiri la președintele Traian Băsescu și la primul-ministru Victor Ponta”, se arată în referatul Parchetului.

De asemenea, în documentul Parchetului se arată că președintele de la Pandurii ar fi avut discuții telefonice cu senatorul PSD Toni Greblă, vicepreședinte al Comisiei Juridice din Senat, dar și cu șeful IPJ Dolj, Constantin Nicolescu, anterior fost șef al IPJ Gorj.

„Inculpatul Condescu Marin a contactat mai multe persoane având statutul de demnitar și funcționar public pentru a le solicita sprijinul în rezolvarea problemelor penale pe care le are, respectiv influențarea modului de soluționare a cauzelor penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Apreciem că în acest sens sunt relevante discuțiile purtate cu senatorul Toni Mihail Greblă și inspectorul șef Nicolescu Constantin, din cadrul IPJ Dolj”, se mai precizează în documentul citat.

Marin Condescu a declarat, joi seară, după ce Tribunalul Gorj a respins propunerea de arestare preventivă a sa, că acuzațiile ce i-au fost aduse de procurorul de caz au fost formulate de „cel mai abject om” pe care l-a cunoscut până acum.

„S-a făcut dreptate, dar permiteți-mi să vă spun pe această cale că am asistat astăzi la acuzațiile celui mai abject om pe care l-am văzut vreodată în viața mea. A făcut afirmații care nici măcar nu au fost făcute de mine, cum că m-aș fi lăudat cu cunoștințele mele referitoare la domnul președinte Băsescu și domnul Ponta”, a spus Condescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România:...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. S-a chinuit mult în ultimele clipe
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A murit Gabriel Cotabiță! Celebrul artist avea 69 de ani
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?