Anunțul unui profesor universitar: „Există viață după moarte”

Anunțul unui profesor universitar: Există viață după moarte
Publicat: 15/11/2013, 17:53
Actualizat: 02/02/2019, 14:47

Profesorul universitar american Robert Lanza spune că deține dovada care confirmă existența vieții după moarte, iar aceasta ar proveni din universul fizicii cuantice, informează dailymail.co.uk.

Cei mai mulți oameni de știință sunt de părere că acest concept al vieții de după moarte reprezintă ori un nonsens ori, în cel mai bun caz, un fapt ce nu poate fi dovedit.

În schimb, potrivit profesorului american Robert Lanza, teoria biocentrismului – cunoscută și sub denumirea „teoria totului” – susține că viața, așa cum este ea concepută de oameni, reprezintă doar o iluzie.

Conform acestui cercetător, conștiințele oamenilor creează universul și nu invers și, de îndată ce oamenii vor accepta faptul că spațiul și timpul sunt doar „instrumente ale minților noastre”, nici moartea nu va mai putea să existe „în niciun sens real”.

„Credem că viața este doar o activitate a carbonului și un amestec de molecule – trăim o vreme și apoi putrezim în pământ”, a scris cercetătorul american pe site-ul său.

Robert Lanza, profesor la Wake Forest University School of Medicine din Carolina de Nord, este de părere că oamenii cred în moarte întrucât „au fost învățați că vor muri” sau, mai exact, „conștiințele oamenilor asociază viața cu trupurile noastre, iar noi știm că trupurile mor”.

Teoria sa, cea a biocentrismului, susține faptul că moartea ar putea să nu fie un punct terminal, așa cum este considerată ea de oameni.

Biocentrismul, cunoscut și sub numele „teoria totului”, provine din termenul grecesc „centrul vieții”.

Potrivit acestei teorii, viața și biologia reprezintă elemente centrale ale realității și că viața creează universul, nu invers.

Astfel, conștiința unei persoane determină forma și mărimea obiectelor din univers.

Robert Lanza s-a folosit, pentru a-și exemplifica teoria, de felul în care oamenii percep lumea din jurul lor. O persoană privește cerul și i se spune că nuanța pe care o vede este culoarea albastră, însă celulele din creierul oamenilor pot fi modificate pentru ca acea persoană să vadă cerul ca fiind verde sau roșu.

„În concluzie: Ceea ce vezi nu ar putea fi prezent fără conștiința ta”, a explicat profesorul Lanza. „Conștiințele noastre dau sens lumii”, a spus acesta.

Privind universul dintr-un punct de vedere biocentric, spațiul și timpul nu se comportă în acel fel în care ne spun conștiințele noastre că ele s-ar comporta. În definitiv, spațiul și timpul sunt „simple instrumente ale minții noastre”, a spus Lanza.

Dacă această teorie – potrivit căreia spațiul și timpul ar fi o construcție mintală – va fi acceptată, atunci moartea și ideea de imortalitate ar putea să existe într-o lume fără limite spațiale și liniare.

În mod similar, teoreticienii din fizică sunt de părere că există un număr infinit de universuri, cu variații diferite de oameni și situații, care au loc simultan.

Potrivit profesorului american, absolut orice se poate întâmpla la un anumit moment în acel univers multiplu (multivers), iar acest lucru înseamnă că moartea nu poate să existe „în niciun sens real”.

În schimb, Robert Lanza spune că, atunci când murim, viețile noastre devin „o floare perenă care se întoarce să înflorească în multivers”.

„Viața e o aventură care transcede felul nostru obișnuit liniar de a gândi. Atunci când murim, facem acest lucru nu într-un mod aleatoriu în această matrice cu bile de biliard, ci în inevitabila matrice a vieții”, a continuat profesorul american.

Robert Landa a citat celebrul experiment al celor două fante pentru a-și argumenta teoria.

În acel experiment, oamenii de știință care priveau particulele care treceau prin două fante de pe un ecran au constatat că particulele de lumină se comportau ca un glonț și treceau prin una dintre fante. Dacă o persoană nu privește particula, aceasta se comportă ca o undă. Acest fapt ar însemna că aceeași particulă trece prin două locuri în același timp.

Experimentul demonstrează că materia și energia pot prezenta caracteristici duale – atât de undă, cât și de particulă -, iar comportamentul particulei se schimbă în funcție de percepția și conștiința unei persoane.

Teoria profesorului Robert Lanza este expusă pe larg în cea mai recentă carte a acestuia, lansată recent în Statele Unite, care se intitulează „Biocentrism: How Life and Consciousness are the Keys to Understanding the True Nature of the Universe”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Vali a murit înecat la Costineşti! Ce le-a zis prietenilor înainte: 'Dacă păţesc ceva...
Până la ce vârstă ar trebui să trăiești pentru a te bucura de întreaga contribuție...
Mai bine de jumătate de ţară intră sub cod galben de caniculă începând de duminică....
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Doliu în lumea cinematografiei! Jon Landau, producătorul capodoperelor „Titanic” și „Avatar” a murit la 63...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
S-a dat lege OBLIGATORIE pentru toată România. Se aplică din luna OCTOMBRIE 2024
Andreea Sasu a născut cel de-al patrulea copil al lui Philipp Plein! Primele imagini cu...
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul....
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Chiar și scribii egipteni sufereau de boli cauzate „la locul de muncă”
×