Silvio Berlusconi, în vârstă de 77 de ani, s-a simțit rău, sâmbătă, la finalul discursului rostit la Roma cu ocazia Consiliului Național pentru relansarea partidului Forza Italia, scrie Corriere della Sera.
La finalul unui discurs de o oră și jumătate în care și-a criticat adversarii politici și măsurile de austeritate ale ultimelor două guverne tehnocrate, Silvio Berlusconi s-a simțit rău, vocea a început să îi slăbească și s-a ținut cu mâinile de pupitrul de la care vorbea.
Medicul său personal, profesorul Alberto Zangrillo, a intervenit imediat și i-a dat un pahar cu apă, șoptindu-i: „Bea asta acum!”. Și alți politicieni prezenți la reuniune au venit imediat lângă Berlusconi, care totuși a reușit să încheie discursul.
Silvio Berlusconi a anunțat, sâmbătă, crearea din nou a formațiunii Forza Italia, scindând Partidul Poporul Libertății, care riscă să se desființeze, în contextul în care facțiunea adversă, condusă de Angelino Alfano, ar putea forma și ea un nou partid. Facțiunea Partidului Poporul Libertății (PdL) condusă de secretarul general Angelino Alfano, aflată în conflict cu Berlusconi din cauza problemelor apărute după condamnarea acestuia la un an de închisoare în dosarul Mediaset, nu participă la Consiliul Național ce va repune bazele Forza Italia.
La nivel practic, cele două facțiuni din PdL – formațiune care susține, alături de Partidul Democrat, Guvernul de uniune condus de premierul tehnocrat Enrico Letta – se despart definitiv sâmbătă, fără a fi clar dacă grupul Alfano va menține PdL sau va crea un nou partid.
Silvio Berlusconi, în vârstă de 77 de ani, care a avut patru mandate de premier al Italiei, a fondat Forza Italia în anul 1993, partidul încetând activitatea în 2008, când a fost format PdL.