Vicepreședintele serviciilor secrete libiene, Mustapha Nuh, a fost răpit, duminică, de persoane rămase neidentificate, la Tripoli, anunță surse din cadrul serviciilor de securitate, citate de AFP.
„Vicepreședintele serviciilor de informații a fost răpit din Tripoli la puțin timp după ce revenise din străinătate”, a declarat un oficial din cadrul serviciilor de securitate.
Răpirea lui Nuh, originar din orașul Misrata, intervine pe fondul confruntărilor dintre miliții islamiste și serviciile de securitate libiene.
Confruntările care au avut loc la Tripoli în ultimele zile s-au soldat cu cel puțin 43 de morți și peste 450 de răniți. Agenți ai unei miliții islamiste au deschis focul, vineri seară, spre manifestanți care denunțau prezența lor la Tripoli. Ulterior, protestatari furioși au atacat sediul din Tripoli al miliției islamiste care are cartierul general în Misrata, oraș situat la 200 de kilometri de capitală.