Senatorii nu au aprobat indexarea alocației de stat. Copiii între 2 și 18 ani au pierdut cei 1,8-1,9 lei pe lună

Senatorii nu au aprobat indexarea alocației de stat. Copiii între 2 și 18 ani au pierdut cei 1,8-1,9 lei pe lună
Publicat: 18/11/2013, 19:05
Actualizat: 11/06/2014, 17:43

Propunerea legislativă a primit 79 de voturi „pentru”, 14 „împotrivă” și 17 abțineri, pentru adoptare fiind necesare minim 89 de voturi, fiind vorba despre o lege organică.

Raportul Comisiei de muncă din Senat a fost de admitere, cu amendamente și prevedea indexarea, începând cu 2014, a cuantumului alocației de stat pentru copii.

De asemenea, senatorii din Comisia de muncă adoptaseră un amendament potrivit căruia coeficienții aplicați la indicele social de referință folosiți pentru stabilirea cuantumului alocațiilor vor fi în continuare indexați, începând cu 1 ianuarie 2015, în funcție de rata inflației.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 61/1993 privind alocația de stat pentru copii a fost inițiată de un grup numeros de senatori și deputați de la toate grupurile politice, între care Viorel Arcaș, Ovidiu Bota, Ioan Chelaru, Alexandru Cordoș, Alexandru Mazăre, Doina Federovici, Puiu Hașotti, Cristian Dumitrescu, Ilie Sârbu și Eugen Tomac.

Legea are caracter organic și va ajunge în dezbaterea Camerei Deputaților, în calitate de for decizional.

În 12 noiembrie, când senatorii din Comisia de muncă au discutat propunerea legislativă, președintele Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, Liviu Pop (PSD), estima că, în cazul adoptării acestei inițiative, indexarea ar fi de 1,8-1,9 lei pentru copiii între 2 și 18 ani și 7-8 lei pentru copiii între 0 și 2 ani.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal