Vila Dante din Primăverii, îndelung disputată între Guvern și Palatul Cotroceni pentru că acolo obișnuia să înoate președintele, va fi închiriată ambasadei Statelor Unite ale Americii, au explicat pentru gândul surse guvernamentale. Întrebat despre această intenție, premierul Victor Ponta a evitat să precizeze explicit cărei ambasade i-o va închiria Guvernul, însă a sugerat că este vorba despre SUA.
Joi intră în vigoare o ordonanță de urgență din 18 octombrie prin care Guvernul a trecut vila Dante cu terenul aferent din proprietatea publică în proprietatea privată a statului și a scos-o de pe lista imobilelor pentru vânzare.
„RA-APPS o închiriază, cred că semnăm contractul mâine sau poimâine, unei ambasade extrem de importante”, a răspuns Ponta. Întrebat concret dacă e vorba de ambasada SUA, premierul a fost evaziv, fără a infirma însă. „Nu pot să vă confirm. Pot să vă spun că e vorba de ambasada unei țări foarte prietenă României și care își și permite să plătească o sumă importantă. Detaliile le dă țara respectivă. Cum era? Nici nu infirm, nici nu confirm”, a adăugat Ponta.
Suma negociată cu ambasada este de aproximativ 20.000 de euro lunar. Vila are 2600 de metri suprafață desfășurată și teren de 4200 de metri și este în vecinătatea reședinței prezidențiale, Lac 3.
Vila Dante, deschisă anul trecut pentru o zi publicului, este locul în care președintele obișnuiește, după propriile spuse, să meragă să înoate. „Eu, de când am fâcut operația la spate, acolo înot, că e gard în gard cu mine. După aia îmi văd de treabă. (…) E o poartă, păzită, pentru că și Dante e lipită de Lac 3, unde locuiesc eu”, a explicat Basescu într-un interviu în 2012, la OTV.
În campania pentru referendumul de demitere de anul trecut, USL a susținut că are un document prin care Băsescu a cerut amanajarea Vilei Dante ca reședință în care ar fi dorit să se mute după încheierea mandatului. Președintele a negat aceste intenții, dar a povestit că obișnuiește să înoate acolo, întrucât reședința prezidențială, Vila Lac 3, nu are piscină.