Gaudeamus 2013. Ce reduceri la cărți oferă editurile cu ocazia evenimentului

Gaudeamus 2013. Ce reduceri la cărți oferă editurile cu ocazia evenimentului
Publicat: 19/11/2013, 20:30
Actualizat: 26/03/2019, 08:43

Gaudeamus 2013. Întâlniri cu autori români consacrați, precum Andrei Pleșu, Lucian Boia și Radu Paraschivescu, dar și cu nouă autori nordici sosiți în România ca invitați de onoare, precum și reduceri de până la 80% sunt câteva dintre „ofertele” Târgului Gaudeamus, aflat, anul acesta, la cea de-a 20-a ediție.

Târgul Internațional Gaudeamus – Carte de învățătură, care se va desfășura de miercuri până duminică, în Pavilionul Central al Complexului Expozițional Romexpo din București, va avea peste 600 de evenimente. Acestea se vor desfășura la standurile celor aproximativ 400 de expozanți – un nucleu puternic și bine definit de edituri românești, instituții de învățământ, difuzori de carte și publicații, asociații profesionale și organizații active în domeniile cultură și educație – și în spațiile special amenajate de organizator în incintă.

Editura Humanitas lansează, vineri, de la ora 18.00, noile apariții din colecția „Istorie”: „Diavolul în istorie. Comunism, fascism și câteva lecții ale secolului XX”, de Vladimir Tismăneanu, „Memorialul durerii. Întuneric și lumină”, de Lucia Hossu Longin, „Moștenirea Kremlinului. Rolul spionajului în sistemul comunist de guvernare”, de Ion Mihai Pacepa. La acest eveniment participă Lucia Hossu Longin, Emil Mihăilescu, Manuela Cernat, Ioan Stanomir și Cătălin Strat.
De asemenea, sâmbătă, de la ora 12.00, va fi lansată ediția de colecție a volumului „Capcanele istoriei”, de Lucian Boia, precum și audiobook-urile „De ce este România altfel?” și „Sfârșitul Occidentului?”, în prezența lui Radu Paraschivescu și a lui Lucian Boia.

Gabriel Liiceanu este prezent la această ediție Gaudeamus cu două lansări. Sâmbătă, de la ora 13.00, va fi lansat volumul „Dragul meu turnător”, în prezența lui Dan C. Mihăilescu și a lui Gabriel Liiceanu, iar, de la 14.30, este lansat „Jurnalul de la Păltiniș”, ediție aniversară, în prezenta lui Andrei Pleșu, Dan C. Mihăilescu, Sorin Mărculescu și Gabriel Liiceanu.

Totodată, la 13.45, Andrei Pleșu lansează volumul „Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări și răspunsuri”, la eveniment participând, pe lângă autor, Dan C. Mihăilescu și Lidia Bodea.

Duminică, de la ora 15.00, participanții la Târgul Gaudeamus se vor putea întâlni cu Radu Paraschivescu, care lansează volumul „De la Waters la Similea. Oameni cool scriu despre muzica lor”, eveniment la care participă și Dan C. Mihăilescu, Robert Șerban și Cătălin Ștefănescu.

Editurile Polirom și Cartea Românească participă la ediția de anul acesta a Târgului Gaudeamus cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (20%), cu oferte speciale (cărți la 10 lei), dar și cu pachete promoționale accesibile publicului larg (30-40% reducere). La standul editurilor, dar și la Standul Dacia și Bursa de contacte vor fi lansate 39 de titluri.

Printre noile titluri apărute în seriile de autor Polirom care vor fi prezentate la standul editurii se numără „Filosofii paralele”, de Marta Petreu, un volum despre filosofia și cultura românească, ce cuprinde dintr-o singură privire și raiul țiganilor lui Budai-Deleanu, și infernul comunist prin care a fost constrâns să treacă Blaga în ultimii ani ai vieții sale. De asemenea, un alt volum lansat, sâmbătă, de la 14.30, la Gaudeamus este „Legături de sânge. Povestea Ioanei”, de Aurora Liiceanu, un tablou realist al vieții în închisoare, un volum în care autoarea încearcă să stabilească dacă există un „cod genetic” al criminalilor sau dacă faptele acestora sunt rezultatul educației și al conjuncturii.

De neratat este și întâlnirea cu profesorul Paul Cornea, prilejuită de lansarea volumului „Ce-a fost – cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache”. Astfel, sâmbătă, de la ora 12.00, la Bursa de contacte, iubitorii de literatură se pot întâlni cu Livius Ciocârlie, Eugen Negrici și Horia Roman Patapievici, la o discuție moderată de Adrian Șerban.
„Omul contemporan, devenit un mutant genetic al societății de consum, este mai mult decât obsedat de începuturi, el are o foame de începuturi”. Acesta este punctul de plecare al celui mai recent roman semnat de Matei Vișniec, „Negustorul de începuturi de roman”, apărut în colecția „Proză” a editurii Cartea Românească, și în ediție digitală, care va fi lansat sâmbătă, de la ora 12.30, în prezența lui Alex Ștefănescu și a lui Sebastian Vlad Popa.

De asemenea, duminică, de la ora 12.00, la standul Dacia, Cristian Tudor Popescu va lansa la Gaudeamus o nouă carte, „Filmar”, care abordează subiecte legate de cinematografie, fără să ocolească însă analizele unor evenimente recente. Cunoscut cinefil, autorul trasează paralele între producțiile cinematografice și viața reală, între personaje de film și persoane publice, dar prezintă și filme mai vechi și mai noi, actori, regizori, festivaluri și premiile oferite în cadrul acestora.

Totodată, duminică, de la ora 12.00, Varujan Vosganian va lansa „Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri”, un volum care previne cititorii că, dacă memoria, ca stare de luciditate, nu se regăsește în prezentul și chiar în viitorul nostru, viitorul nu va fi decât o reîntoarcere în trecut. Invitați la eveniment vor fi Gabriel Chifu și Nicolae Prelipceanu, iar cel care va modera discuția va fi Daniel Cristea-Enache.

Actorul Mircea Diaconu va lansa, duminică, de la ora 13.00, la standul editurii, un roman emoționant despre copilărie, „La noi, când vine iarna”, apărut de curând în colecția „Fiction Ltd.”, și în ediție digitală. Un roman cu unchi și mătuși, cu bunici și vecini – unii, îngeri protectori, alții, demoni cu chip uman -, în care un suflet inocent arată că binele din oameni poate învinge și în cele mai întunecate vremuri. Invitați la eveniment sunt Bianca Burța-Cernat și Ovidiu Șimonca.

Duminica, de la ora 15.00, scriitorul francez Andrei Makine, a cărui roman „O femeie iubită” a fost publicat de curând în colecția „Biblioteca Polirom”, și în ediție digitală, va avea un dialog cu jurnalistul Luca Niculescu, după care va răspunde întrebărilor publicului.

Editura Curtea Veche a pregătit pentru Târgul Gaudeamus unele dintre cele mai generoase promoții ale anului, care vor include și două zile cu reduceri de până la 80% la toate cărțile – Black Friday (vineri) și Black Sunday (duminică).

Printre noutățile Curtea Veche Publishing de la această ediție a Târgului Gaudeamus se numără un album biografic dedicat principesei Margareta a României – „Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare”, de Sandra Gătejeanu-Gheorghe -, una dintre cele mai așteptate cărți de bucate ale lui Jamie Oliver – „Gătește în 15 minute cu Jamie” – și un volum de eseuri semnat de Adrian Cioroianu – „Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor”. În proiectul „Cartea cehă”, editura va prezenta trei titluri cuprinzând cele mai frumoase legende pragheze și povestiri ale autorilor cehi, volumul lui Karel ÄŒapek „Povestiri dintr-un buzunar & Povestiri din celălalt buzunar” fiind una dintre surprizele târgului.

Sâmbătă, de la ora 11.00, are loc lansarea volumului „O istorie literară a vinului în România”, de Răzvan Voncu, la care participă autorul, Cosmin Ciotloș și Ion Bogdan Lefter. Lansarea este urmată de o sesiune de autografe, iar, de la ora 16.30, are loc lansarea volumului „Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare”, de Sandra Gătejeanu-Gheorghe, la care participă principesa Margareta, principele Radu, Iren Arsene și Sandra Gătejeanu-Gheorghe.

Și editura Litera va fi prezentă la această ediție Gaudeamus. Astfel, joi, de la ora 17.00, va fi lansat volumul „Regele Mihai. Album istoric”, de Diana Mandache, în prezența lui Theodor Paleologu,Stelian Tănase și Călin Popescu-Tăriceanu. De asemenea, de la ora 18.00, are loc lansarea volumului „Gătește moldovenește cu Stela Popescu”, la care vor participa Stela Popescu, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Tora Vasilescu, Teo Trandafir, Horia Vârlan și Valentin Uritescu.

Sâmbătă, de la ora 15.15, editura Litera lansează volumul „Mihail Gorbaciov. Amintiri. Viața mea înainte și după Perestroika”, eveniment la care vor participa Ion Iliescu, Victor Ciorbea, Adrian Cioroianu, Roland Cătălin Pena și Bedros Horasangian.

Ca în fiecare an, și editura Nemira a pregătit cititorilor numeroase surprize, de la noutăți editoriale la oferte promoționale și evenimente de lansare mult așteptate. Astfel, cei care vor ajunge la standul editurii Nemira vor putea alege din cele peste 700 de titluri pregătite, vor putea beneficia de reducerea generală de 25%, de oferta 2+1 cadou și de reducerea de 35% pentru pachetele cadou. Sâmbătă, de la ora 15.30, are loc lansarea cărții „La galop prin piramidă”, de Liviu Radu, eveniment la care vor vorbi Michael Hăulică și Oliviu Crâznic, iar duminică, la ora 14.00, va fi lansat volumul de poezii „111 cele mai frumoase poezii”, de Nichita Stănescu, la care vor participa Felix Nicolau, Georgeta Drăghici, Nicu Alifantis, Cosmin Perța, Dan Mircea Cipariu și Bogdan Hrib.

Nouă autori nordici vor sosi în România cu ocazia Târgului Gaudeamus, aceștia fiind invitați de ambasadele Danemarcei, Finlandei, Islandei, Norvegiei și Suediei la București. Cele cinci țări nordice participă la Gaudeamus 2013 în calitate de invitat de onoare, sub sloganul „Cool Nordic București”.

Pasionații de literatură vor avea ocazia astfel să îi întâlnească pe scriitoarea islandeză Yrsa Sigudardottir, autorii suedezi Jan Wallentin, Anders Roslund și Borge Hellström, danezii Anders Rønnow Klarlund și Jacob Weinreich, care semnează sub pseudonimul A. J. Kazinski, și finlandezii Salla Simukka și Antti Tuomainen, cărțile celor opt invitați fiind publicate la editura Trei, precum și pe autoarea norvegiană Kjersti Annesdatter Skomsvold, ale cărei volume sunt publicate la editura All.

Standul comun al Danemarcei, Finlandei, Islandei, Norvegiei și Suediei va fi amplasat în Pavilionul Central al Romexpo, nivel 0.00, numărul 3. La stand se va afla o amplă bibliotecă, cuprinzând cărțile autorilor nordici care au fost publicați în limba română. De asemenea, este prevăzut un spațiu de manifestări, în care vor avea loc lansările de carte și o serie de conferințe și seminarii.

Prima lansare din seria celor șase evenimente organizate de editura Trei la Târgul de Carte Gaudeamus are loc joi, de la ora 17.00. Islandeza Yrsa Sigurdardóttir va lansa un thrillerul „Îmi amintesc de tine”, autoarea fiind însoțită la eveniment de Georgiana Pogonaru, consul onorific al Islandei la București, și Magdalena Mărculescu, directorul editorial al Grupului Trei. Urmează, de la ora 18.00, lansarea volumului „Trei secunde”, al autorilor Anders Roslund și Borge Hellström. Vineri, de la ora 17.00, are loc lansarea volumului „Steaua lui Strindberg”, de Jan Wallentin, iar, de la ora 18.00, „Somnul și moartea”, de A. J. Kazinski. De asemenea, sâmbătă, de la ora 13.00, Salla Simukka lansează volumul „Roșu ca sângele”, iar, de la ora 15.00, are loc lansarea cărții „Tămăduitorul”, de Antti Tuomainen.

La Gaudeamus vor fi organizate și proiecții de film, fiecare dintre țările invitate rezervându-și câte o zi pentru cel puțin un lungmetraj. Totodată, vor fi organizate ateliere creative pentru copii în care aceștia vor fi învățați cum să recicleze diverse materiale.

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei, GADIF (Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor Francophone din România) celebrează limba franceză la Târgul Gaudeamus. Mari nume ale literaturii francofone contemporane – precum Andrei Makine, Pierre Martens, Daniel Marius Popescu, Jabbour Douaihy – vor fi prezente la București și vor avea schimburi de idei în fața publicului român, la masa rotundă „Literatura francofonă”, organizată de Ambasada Franței și Institutul Francez din România.

Institutul Cultural Român (ICR) participă și anul acesta la Târgul Internațional Gaudeamus – Carte de Învățătură, cu mai multe lansări, dar și cele mai recente numere ale revistelor Lettre Internationale și Euresis.

Așadar, vineri, de la ora 14.00, va avea loc lansarea celui de-al șaselea volum din seria „Opere”, de William Shakespeare, realizat în parteneriat cu editura Tracus Arte. Vor participa la evenimentul de lansare Ioan Cristescu, directorul editurii Tracus Arte, traducătorul George Volceanov și Horia Gârbea, reprezentant ICR.

Sâmbătă, de la ora 14.00, la standul ICR va fi lansat albumul „Présences de la peinture contemporaine roumaine en France avec Soleil de l’Est entre 2009-2012”. Cartea, apărută recent la editura ICR, reunește lucrări ale unor pictori români care au expus în Franța, în perioada 2009 – 2012, la invitația Asociației Soleil de l’Est. Albumul va fi prezentat de istoricul de artă Adrian Silvan Ionescu.

De la ora 16.00, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău, Valeriu Matei, și jurnalista Stela Popa vor prezenta cartea „Povestea vieții mele de Ecaterina Chele”, volum memorialistic al unei învățătoare din Basarabia, deportată de regimul bolșevic în Siberia în iunie 1941.

Târgul de carte Gaudeamus va putea fi vizitat de miercuri până vineri, între orele 11.00 și 20.00, și sâmbătă și duminică, între orele 10.00 și 20.00.

Accesul publicului în incintă se va face pe baza biletelor în valoare de 5 lei și a abonamentelor în valoare de 10 lei, valabile pe toată perioada manifestării. Accesul este gratuit pentru copiii cu vârste sub 7 ani, elevi, studenți, cadre didactice, profesioniști din aria editorial-educațională, jurnaliști, pensionari, persoane cu dizabilități.

Organizat de Radio România din 1994, Târgul Internațional Gaudeamus – Carte de învățătură este un eveniment cultural specializat în expoziția de carte. „Dialogul dintre carte și radio” durează de 20 de ani, într-o formulă originală prin care Târgul Gaudeamus a devenit unul dintre principalele evenimente de gen pentru piața de carte din România.

Dorina Calin, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”