Prima pagină » Știri externe » Două tabere de romi români vor fi evacuate la Marsilia în plină iarnă

Două tabere de romi români vor fi evacuate la Marsilia în plină iarnă

Două tabere de romi români vor fi evacuate la Marsilia în plină iarnă
Două tabere de romi, instalate la periferia Marsiliei, în sudul Franței, vor fi evacuate de către autoritățile franceze pe 3 și 17 decembrie, o acțiune denunțată de asociațiile de solidaritate, relatează portalul Marsactu.fr.

Două tabere de romi, instalate la periferia Marsiliei, în sudul Franței, vor fi evacuate de către autoritățile franceze pe 3 și 17 decembrie, o acțiune denunțată de asociațiile de solidaritate, relatează portalul Marsactu.fr.

Cele două tabere, instalate în cartierul Frais-Vallon și pe strada Saint-Jean-du-Désert, adăpostesc aproximativ 300 de romi originari din România. Cele aproximativ o sută de persoane din tabăra din Frais-Vallon, instalată în apropierea unei șosele de centură, vor fi evacuate pe 3 decembrie, în timp ce evacuarea altor aproximativ 200, dintre care 60 de copii, de pe Saint-Jean-du-Désert, instalată pe un teren al municipalității, este prevăzută la 17 decembrie, conform unei decizii a tribunalului.

Intenția autorităților franceze este denunțată de către asociațiile de solidaritate. Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, ele au contestat „cele două evacuări rapide”, în plină iarnă și au insistat ca autoritățile publice să le oprească.

Potrivit lui Fathi Bouaroua, directorul regional al fundației Abbé Pierre, „cei de la Frais-Vallon s-au instalat pe o șosea de centură aflată în construcție de 30 de ani”, în timp ce ceilalți de pe Saint-Jean-du-Désert s-au stabilit pe un „teren al comunității”.

Cu toate acestea, numeroși locuitori din zonă s-au plâns de prezența populației rome și au alertat oficialitățile politice. În schimb, mai mulți activiști au semnalat că o tabără a fost vizată de atacuri cu cocteiluri Molotov.

Asociațiile de solidaritate au fost primite luni la prefectură pentru a discuta situația. „Ni s-a spus că evacuările vor avea loc, pentru că este vorba despre o problemă de ordin public. Îi evacuează pentru a-i proteja”, a declarat Jean-Paul Kopp, de la Rencontres tsiganes.

Activiștii își exprimă regretul să aceste motive de securitate vor determina evacuarea unor familii cu copii, deși terenul este suficient de mare pentru a adăposti și alte familii. „Se pot instala bungalouri, se poate aduce apă, se pot face toalete. Aceasta va permite școlarizarea unor copii”, dintre care 20 sunt deja înscriși la școli din cartier, constată Bernard Eynaud, președintele LDH13.

Autor