Mandatul de arestare preventivă în cazul procurorului Angela Nicolae, vizată în dosarul de evaziune de 70 de milioane de euro, prelungit de ICCJ

Mandatul de arestare preventivă în cazul procurorului Angela Nicolae, vizată în dosarul de evaziune de 70 de milioane de euro, prelungit de ICCJ
Publicat: 21/11/2013, 17:31
Actualizat: 05/02/2019, 15:18

Instanța supremă a decis, joi, să prelungească mandatele de arestare preventivă pe numele procurorului Angela Nicolae și al fiului său, Daniel Nicolae, cei doi fiind vizați în dosarul de evaziune fiscală cu produse alimentare, de peste 70 de milioane de euro.

Conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), mandatul celor doi a fost prelungit pe o durată de 30 de zile, de la 27 noiembrie până la 26 decembrie, inclusiv.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, acesta urmând a fi judecat de Completul de cinci judecători al ICCJ.

În același dosar, sunt în arest preventiv alte 20 de persoane, printre care omul de afaceri Justin Paraschiv, liderul grupării evazioniste, Moubarak Mahmoud Sleiman, și funcționarul ANAF Antonio Burlacu.

Alte opt persoane din dosar au interdicție de a părăsi țara timp de 30 de zile.

În acest dosar, DNA a început urmărirea penală și față de alte 15 persoane, cercetate în stare de libertate, printre care și senatorul PSD Niculae Bădălău. Acesta este acuzat de procurorii anticorupție că ar fi apărat interesele unei firme suspectate de evaziune fiscală, prin intervenții la conducerea ANAF și pe lângă persoane din Prefectura Giurgiu și din conducerea APIA. În documentele anchetatorilor se arată că senatorul ar fi primit de la unul dintre membrii grupării pulpe, piept și ficat de pui.

Anchetatorii au stabilit că membrii grupării au derulat „operațiuni comerciale triunghiulare scriptice”, valorificând mărfuri fără forme legale pe piața internă, cu eludarea legislației privind obligațiile fiscale generate de TVA, impozit pe profit.

„Reușita fraudei fiscale a fost posibilă datorită măsurilor de precauție folosite și sprijinului funcționarilor fiscali ai statului român, ai organelor de urmărire penală”, susțin anchetatorii.

Moubarak Mahmoud Sleiman, cetățean de origine arabă, a fost identificat de anchetatori drept liderul grupării.

„Inculpatul Moubarak Mahmoud Sleiman, asociat unic și administrator al SC Sam Plus International SRL București, a fost principalul organizator al grupului infracțional la care au aderat persoane interpuse, respectiv o parte dintre inculpații din prezenta cauză, implicați în înființarea firmelor fantomă, coordonarea operațiunilor și reprezentarea firmelor, inclusiv cu ocazia controalelor fiscale”, precizează DNA.

Printre cei implicați în acest dosar se numără și un inspector din cadrul ANAF, dar și șeful serviciul Rambursări TVA în cadrul Direcției de Finanțe Ialomița.

„Inculpații Traian Ilie (inspector în cadrul ANAF), Florin Dănilă (șef serviciu Rambursări TVA în cadrul DGFP Ialomița), Sorin Cristian Ștefan (cel care intermedia legătura cu funcționari fiscali din cadrul ANAF a unora dintre reprezentanții firmelor fantomă implicate în circuitul evazionist, în special a lui Moubarak Mahmoud Sleiman) au favorizat direct sau prin influențarea subordonaților care desfășurau verificări fiscale, rezultatul controlului fiscal efectuat la societățile fantomă pentru a ascunde implicarea lor în circuitul evazionist, prin efectuarea unor inspecții fiscale formale și prin aplicarea de sancțiuni contravenționale formale (modice)”, precizează DNA.

Aceștia îndrumau firmele cum să-și modifice declarațiile fiscale depuse la Administrația Finanțelor Publice (AFP) Slobozia, prin depunerea unor declarații rectificative, cu scopul obținerii restituirilor de TVA, deducerii de TVA în mod ilegal și ridicării măsurilor asiguratorii.

Potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale în acest dosar, rețelele de firmă fantomă constituite de Moubarak Mahmoud Sleiman au fost utilizate în favoarea unor beneficiari precum Avicola Mihăilești SRL, Avicola Crevedia SA, Avicola Tărtășești SA, Avicola Călărași SA, Palrom Inter SRL, Palrom SRL, Lacto Food SRL, Lactmar SRL, Atifco Internațional SRL, Caliprix International SRL și Carmistin SRL, controlate de membri ai grupării.

Procurorul Angela Nicolae, suspendată din funcția de șef al Biroului de Relații Internaționale și Programe, altele decât Phare, din Parchetul instanței supreme, este acuzată că, în perioada 2012-2013, a pretins și primit de la învinuiți, în mod repetat, la diferite intervale de timp, direct și prin intermediul fiului său, sume de bani între 2.000 lei și 5.000 lei.

În acest dosar, procurorii DNA au făcut 160 de percheziții în București și județele Prahova, Giurgiu, Arad, Călărași și Ialomița.

DNA a precizat că este vizată activitatea a peste 100 de firme românești și străine, persoanele implicate având calitatea de administratori de societăți comerciale români și străini, avocați, contabili și angajați ai Ministerului Finanțelor Publice.

Rețeaua infracțională viza monopolizarea producției și desfacerii produselor din carne, printr-un amplu mecanism evazionist, potrivit procurorilor.

Potrivit DNA, pentru recuperarea prejudiciului constatat în acest caz, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra sumelor deținute în conturile bancare de 40 societăți comerciale implicate în circuitul evazionist și asupra a 50 de imobile aparținând persoanelor fizice cercetate. De asemenea, la perchezițiile domiciliare au fost ridicate bunuri bani și bijuterii ce vor fi indisponibilizate în vederea recuperării prejudiciului, valoarea totală a bunurilor fiind în curs de evaluare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
De ce NU cresc toate pensiile. Olguța Vasilescu tună și fulgeră: Au aruncat legea la...
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?