Șova cere anchetă pentru costurile de 140 de milioane euro ale centurii ocolitoare a Clujului

Șova cere anchetă pentru costurile de 140 de milioane euro ale centurii ocolitoare a Clujului
Publicat: 21/11/2013, 18:46
Actualizat: 07/02/2016, 10:53

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Șova, a declarat, joi, la deschiderea centurii ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, Vâlcele-Apahida, că va cere o anchetă pentru a stabili de ce construcția a costat peste 140 de milioane euro și „a fost inaugurată de două ori” de Emil Boc.

Ministrul Dan Șova a ajuns joi, la Cluj-Napoca, cu o întârziere de trei ore față de ora anunțată, declarând la sosire că nu a venit să inaugureze centura municipiului, pentru că „a făcut-o Emil Boc de două ori și apoi s-a dărâmat”, ci doar pentru a deschide circulația.

„Am o mare bucurie, pentru că în februarie am spus că vom termina, mulți și-au exprimat îndoiala, vreau să-l felicit pe constructor în primul rând și echipa de la drumuri de la Cluj, e foarte bine că s-a finalizat, nu am venit s-o inaugurăm. A inaugurat-o Boc de două ori, doar o deschidem circulației și facem ce facem de un an și jumătate: reparăm dărâmăturile lui Boc. Așa am pățit și săptămâna trecută, tot așa în 2011, săracul Boc, cu săraca Boagiu, au inaugurat centura Ploiești Vest și s-a surpat după aia, și a trebuit să reconstruim trei poduri, un an de zile după ei. Când îndrepți dărâmăturile, nu mai inaugurăm și a treia oară. Le spun constructorilor, pe lângă lada de bere a lui Boc, au termen de garanție trei ani de zile, până în noiembrie 2016, le dăm o apă minerală dacă nu se mai surpă o dată”, a spus Șova.

El a adăugat că nu știe de ce a costat atât de mult centura, dar că va face o anchetă pentru a afla.

„Centura a costat 140 de milioane de euro. Părerea mea este să mergeți la domnul Boc și doamna Boagiu și să-i întrebați. Acum s-a terminat centura, începem ancheta, și eu sunt curios să aflu, și o să aflu, așa cum aflu despre toate contractele, vreau să aflu printr-o anchetă făcută la CNADNR și de ce a durat așa de mult și cine a greșit și de ce a costat atât de mult și de ce a trebuit inaugurată de două ori de domnul Boc și refăcută din nou, toate acestea merită aflate. Noi doar îndreptăm dărâmăturile”, a afirmat Șova.

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură a mai spus că dacă există suspiciunea „unor fapte” se va adresa DNA.

„A fost inaugurată de două ori și s-a surpat de două ori, acum am îndreptat-o și cred că este pentru ultima dată. Vestea bună pentru doamna Boagiu și pentru domnul Boc este că urmează să și cercetăm de ce s-a întâmplat treaba asta. Întâi trebuie să cercetăm și să vedem ce s-a întâmplat și, dacă există suspiciunea unor fapte, ne vom adresa DNA. DNA nu analizează construcții, analizează fapte”, a declarat Șova.

În luna mai a anului trecut, ministrul Transporturilor de atunci Ovidiu Silaghi a demis conducerea Direcției Regionale Cluj a CNADNR din cauza unor „decizii manageriale defectuoase” cu privire la construcția centurii Vâlcele-Apahida, care au ridicat costul lucrării cu 84%, de la 77,6 milioane euro la 143 milioane euro.

„Aceleași decizii defectuoase au avut implicații negative majore asupra termenului de execuție a lucrărilor. Acesta era prevăzut inițial la 24 luni (începând cu octombrie 2006) însă nici până la data controlului – mai 2012, lucrările nu erau complet finalizate”, se preciza într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

Corpul de Control al ministerului a verificat, în perioada 22-24 mai 2012, activitatea direcției Cluj a CNADNR, unde director general era Ion Pantelimon, stabilind, printre altele, că reprezentanții acesteia au decis modificarea traseului variantei de ocolire Vâlcele-Apahida, fără a avea la bază o fundamentare corespunzătoare, în condițiile în care proiectul tehnic și indicatorii tehnico-economici erau deja aprobați printr-o HG din 2006, și au acceptat ca unul dintre cei doi antreprenori să renunțe la executarea lucrărilor aferente unui sector de drum, care avea probleme geologice.

Totodată, Corpul de Control al ministerului a mai stabilit că regionala a urmărit în mod defectuos derularea contractelor încheiate pentru realizarea investiției, ceea ce a condus la depăsirea repetată a termenelor de execuție, și a organizat o licitație neconformă, cu rezultate negative privind durata de execuție a lucrărilor. Organizarea procedurii a fost contestată la CNSC, care a dat câștig de cauză contestatarului.

Lucrările la centura de ocolire Vâlcele – Apahida, cu o lungine de aproximativ 24 de kilometri, au început în anul 2006. Traficul rutier a fost deschis în 21 octombrie 2011, în prezența premierului de la acea dată, Emil Boc, întreaga centură având ca termen de finalizare iunie 2012.

În luna ianuarie a acestui an, mai multe grinzi ale parapetului din beton care asigura consolidarea unui versant de pe centura de ocolire s-au deplasat în urma unei alunecări de teren cauzată de infiltrațiile de apă, astfel că a fost nevoie de noi lucrări.

Acestea urmau să se încheie în vară, dar termenul de finalizare și de deschidere completă a circulației a fost amânat din nou, pentru luna octombrie, conform DRDP Cluj. Mai mult, a fost semnat și un nou contract pentru un tronson de trei kilometri, nefinalizat, cu firma Keller, după ce compania maghiară Vegyepszer a intrat în insolvență.

Pe tronsonul trei al centurii de ocolire Vâlcele – Apahida au mai fost înregistrate de-a lungul timpului alunecări de teren în urma infiltrațiilor de apă din cauza solului lutos, acestea impunând lucrări de consolidare care au dus la înregistrarea unor costuri suplimentare.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...