Luminițele de sărbători vor fi aprinse pe 6 decembrie în Capitală, unde vor fi organizate, în aceeași perioadă, și trei târguri, a anunțat duminică primarul Sorin Oprescu.
Primarul a menționat că târgurile vor fi organizate: pe trotuarul din fața magazinului Unirea, în Piața Universității și respectiv în Parcul Herăstrău.
Oprescu a mai spus că va avea luni o întâlnire cu operatorii care se ocupă de despăzire, dar numai ca să-i „bage în priză”, aceștia știind ce au de făcut.